Categorie: Uncategorized

Primul? Altfel?

Pentru cei care au remarcat deja formula din titlu si stiu la ce se refera, dar si pentru cei ce inca n-au aflat, am adunat, intr-un buchet de fraze, povestea unei licori minunate: Spornic Premium, primul ulei “altfel”.

Suntem convinsi ca daca l-ati si testat deja, povestea ce urmeaza o sa va para cunoscuta, familiara. Caci urmeaza sa aflati chiar de la sursa, de ce e “primul” si, mai ales, de ce e “altfel”. Ca-l cheama Premium, stiti, si nu mai batem toba, gasiti aici motivul pe de-a-ntregul. Sa inceapa, asadar, povestea, sa deslusim pe loc formula.

Ii zicem “primul” fara nicio frica de greseala, caci pan-acum, la noi pe rafturi, n-a existat ceva sa-i semene vre-un pic. Vorbim de orice inseamna raft: de magazin sau de bucatarie. Primul ulei “high-oleic” o sa mai vedeti inscris pe eticheta. Si daca vi se pare mult prea tehnic, ingaduiti-ne un rand sau doua, sa lamurim “chineza”: acizii grasi, pe lumea asta-s trei la numar, doar. Si numele le suna cam la fel ca-s neamuri, cica: acid oleic, linoleic si linolenic. Din ele, doar primele doua sunt “mancare”. Al treilea cica sta-n vopsele si-n altele ce-n gura n-au vreun rost.

Din floarea-soarelui, de-o stim cu totii, de obicei se “stoarce” linoleic. Exista insa, de prin anii ’70, o floarea-soarelui mai noua, mai desteapta, ce tine in seminte, acid oleic. Din astfel de seminte (romanesti, cum altfel) e “stors” al nostru, primul dintre toate. Si ca sa fie si mai simplu, sa tineti minte doar atat: are Omega 9. Asa l-au botezat chimistii pe oleic si multa lume l-a-nvatat asa. Si tot pe scurt, sa-nchidem subiectul: Sanatate inainte de toate.

De ce e “altfel”? Macar pentru c-a mostenit din floare, o patima uriasa pentru soare. Nu se da-n vant la foc marunt, ii place focul tare, si rezista la parjol mai mult… ce vorba?… muuult mai mult… decat orice ulei ati incercat vreodat’. Iar in bucate, o sa vedeti, pastreaza gustul neschimbat, de zici ca nici n-a “fiert” alaturi.

Cand vorbim despre uleiuri de gatit, vorbim neaparat de punctul de fum si de topire. Punctul de fum e clipa-n care se vede albastrui un abur fin, deasupra tuciului, tigaii in care-ati hotarat sa puneti hrana. Cu cat este mai sus (in grade) acest punct cu-atat mai performant, mai versatil uleiul. Cu punctul de topire e mai simplu. Sa luam o ciocolata drept exemplu. Cu totii stim ca se topeste-n mana, de-o tii o vreme, fara sa te-nfrupti. Ce-nseamna asta? Ca undeva, candva, la preparare, o minte iscusita a gandit, ca punctul de topire al minunii, sa fie doar un pic mai mic decat al mainii.

Sa se topeasca-n gura cum zic unii. La fel ca ciocolata, si uleiul se topeste. Chiar mai iute. Si o sa ziceti “cum se poate?”, iar noi o sa va aratam, cu fapte, ca nu-i degeaba toata vorba si ca-n aceasta taina mica, se sprijina retete multe si tehnici de gatit maiastre. Vom mai compune randuri si retete “altfel” si le vom povesti aici pe blog. Doar stati aproape, ca si pan-acuma, si veti fi primii ce veti sti tot ce e nou.

Reteta cea mai noua

Sunt momente cand o reteta noua iti iese de nota zece. Nu se intampla frecvent insa, daca se intampla asa, stii ca este vorba de un moment special, cand parca toate planetele s-au aliniat, ca sa-ti faca tie ziua frumoasa. Ai inspiratie, intuitie, inventivitate si toate se aseaza la locul lor, exact asa cum trebuie.

Si ai stiut asta din clipa cand ai ajuns in piata, cand tot ce-ai pus in plasa parea mai proaspat, mai apetisant si mai potrivit ca niciodata. Intr-o zi ca aceasta este foarte posibil sa te intalnesti in fata unui raft si cu cea mai noua creatie marca Spornic. Sclipirea aurie de pe ambalaj ti-a facut cu ochiul si mana parca a plecat singura. Intuitie, cum spuneam.

Odata ajuns in bucatarie, Spornic Premium, o sa iti ofere, drept recompensa, toate calitatile lui: rezistenta deosebita la temperaturi inalte (232˚C !!!), pentru preparatele acelea cu crusta aurie care-i fericesc pe copii, mai ales… sau continutul ridicat de acizi grasi esentiali, de tip Omega 9 (75%), ceea ce inseamna sanatate pe paine, medicament curat, cum glumea recent un bucatar chef care l-a incercat. Daca mai pui la socoteala si ca are cel mai mic continut de grasimi saturate dintre toate, intelegi ca a fost creat anume pentru cei mai buni. Inventivitate, mai stii?

Tot ce-ti mai ramane acum este sa te-apuci de gatit, sa pui in opera retetele acelea pe care le-ai notat, dar pe care le-ai pastrat pentru ocazii speciale. Totul va merge ca uns si va creste spornic daca presari si-un pic de pasiune, de dragoste pentru bucate bune si mese inconjurate de oameni sanatosi si veseli. Caci ei sunt cei care iti trimit inimioare si curcubeie de ziua ta si te inspira sa prepari in fiecare zi cate o reteta noua. Sau doua. Sau zece.

La inceput

Va anuntam zilele trecute (pe Facebook) ca o sa luam la boabe marunte toate felurile de uleiuri din toata lumea si de pe la noi, intr-o discutie ampla, de vreo zece articole (zicem noi) sau mai multe daca veti considera ca ne-a scapat ceva. De la inceput va promitem ca discutiile vor avea si substrat practic, adica vom trece pe sub lupa si toate procesele de gatire cu aceste uleiuri. Caci teoriile gastronomice nefinalizate cu practica in bucatarie sunt, cum zice romanul, ca nunta fara toba.

La ce bun?

…se vor intreba unii, nascuti sceptici si calificati de viata la categoria grea a carcotasilor de serviciu. Raspunsul nostru, dragilor si mai ales dragelor, il veti afla cu siguranta partial dupa fiecare articol si in intregime la finalul seriei, cand vom trage impreuna concluziile. Pana atunci insa, vom trece in diagonala, in rezumat deci, cateva dintre temele ce vor fi expuse pe larg in saptamanile ce urmeaza, ca sa aveti o privire de ansamblu asupra problemei si sa va decideti singuri daca va incingeti (tigaile si tavile) in aceasta „hora” culinara.

Asadar pregatiti-va sa prajim, in totala cunostinta de cauza, tot ce ne cade in mana: carnuri si legume, fructe, ciocolata si chiar inghetata. Sa coacem la temperaturi inalte fripturi, tocanite si deserturi dulci. Sa fierbem in grasimi fierbinti prejudecati si zvonuri, sa cautam secrete-n samburi, si-n seminte si in flori, si sa-ntelegem, poate impreuna, ce rost i s-a croit anume, uleiului… cu rele si cu bune.

De unde până unde?

Si poate va-ntrebati (pe drept) ce ne-a venit asa deodata, sa despicam, cum am mai spus, in 44 firul, si sa va spunem cate-n luna si in stele, despre uleiuri. Pai, in primul rand, ca asta ne e treaba. Apoi, ca nu gasesti niciunde, legate impreuna, cercetarea dreapta, de bun simt, cu harul si talentul gospodinei. Si sa mai zicem… ca de la chimie pana la gastronomie nu e o cale asa de lunga. Nu. Dimpotriva. E scurta, dar nu-i lesnicioasa deloc. Ci usor abrupta si uneori plina de capcane, fiind si foarte, foarte aglomerata de multi “specialisti”.

Si tot pe drept va spunem si fara ocolisuri, ca am aflat recent de unde ni se trage si avantul. Si mandria. Am pus pe rafturi si-n sacose, de curand, o noua sticla de ulei curat. Si am primit in schimb doar vorbe bune si-un oftat. Din ala bun, stiti voi… cand zice omu’: “off… in sfarsit!”, o chestie la toate buna. L-am botezat pe latineste, Premium. Sa stie toata lumea ca de-aici incolo doar premiantii pot sa-i stea alaturi. L-am imbracat si-n auriu sa-l tina minte lumea, ca pe cel dintai, adica primul dintre toate. Acela care, prin natura sa, stie mai mult si face mai bine.

Ne laudam, e drept, dar e cinstit demersul cand pui pe-acelasi taler grija, pentru sanatate, si munca, pentru calitate. De-aici ne vine pofta de “scrisori” si inspiratia pentru gatit. Va asteptam cu drag sa ne cititi si maine si poimaine si mereu, si daca nu va va placea povestea, sa nu ne ziceti noua SPORNIC.

Co-lectia de uleiuri

Cate tipuri de ulei tinem in bucatarie. Sau cat de scrupulosi suntem cand gatim. Are fiecare fel de mancare un fel anume de ulei care i se potriveste “manusa” sau este doar o inchipuire scornita de fabricantii de ulei? Va propunem o incursiune “informala” in lumea grasimilor – vegetale si animale – pentru a dezlega, macar un pic, nodurile si buclele mentale in care suntem prinsi cu totii, mai ales de medici si nutritionisti.

In goana noastra dupa sanatate si obiceiuri alimentare corecte, (care sa intretina macar iluzia unei existente linistite si cat s-o putea de indelungata) adunam de pe unde apucam informatii “valoroase” despre un ingredient sau altul si devenim adevarati ambasadori ai vreunei diete sau, si mai rau, a vreunei teorii alimentare, cu care ii chinuim adesea pe cei din jur. Este vorba aici, asa cum banuiati, despre mult-prea-blamatul consum de grasimi.

Va spunem din capul locului ca nu suntem dintre cei carora le place inotul impotriva curentului, doar de dragul discutiei. Suntem din aceia care intreaba si cauta neobosit sa simplifice lucrurile, pana la intelegerea corecta a unei probleme. Si tot din capul locului trebuie sa stiti ca povestea cu colesterolul bun si/sau rau, continut in grasimi este daca nu hilara, cel putin indoielnica, din toate punctele (stiintifice) de vedere. O sa revenim, insa, asupra lui un piculet mai incolo, fix in articolul urmator, luni, marti, de veti avea chef de demolat, in joaca, o prejudecata.

Deci, ce sunt grasimile si la ce sunt ele bune. Pe scurt, uleiurile si grasimile sunt asa numitele lipide, surorile mai putin celebre ale carbohidratilor si proteinelor. Trebuie sa va spunem ca ele sunt forma cea mai “apreciata” de stocare de energie, atat de fauna cat si de flora intreaga a acestui pamant. In termeni tehnologici, grasimea este pentru organismele vii, ceea ce este benzina, motorina sau kerosenul pentru masini.

O molecula de grasime, de exemplu, contine 11 calorii spre comparatie cu proteinele sau carbohidratii care contin doar 4. Teoria generala, ca sa nu-i spunem curent de opinie, zice ca multe calorii inseamna si multe kilograme in plus de strans cu cureaua. Se prea poate, insa noi stim ca termenul calorie seamana cu calorifer si insemna caldura, deci o concluzie se impune. Daca “arzi” energia asta destept, facand multa treaba si alergand mereu dupa cate ceva, s-ar putea sa nu dai mai multe gauri la curea decat ti-ar placea.

Va mai spunem doar ca toata tevatura asta cu “grasimile rele” a inceput in 1950, cu un studiu care, practic, doar a formulat o presupusa relatie intre bolile de inima si consumul de grasimi, dar nu a reusit sa o si demonstreze cat de cat, si ne intoarcem la uleiurile noastre, cu promisiunea ca in articolele urmatoare o sa intram mult mai adanc in problema stiintifica.

In bucatarie insa nu e loc de intors. Grasimile sunt indispensabile si cu asta basta. Nu sunt rele sau bune, ele trebuie. Coci, prajesti sau doar asamblezi o salata, mana se intinde reflex spre locul acela unde intodeauna sta sticla de ulei. Sau, in cele mai multe cazuri, sticlele de ulei. Cel de floarea-soarelui, bun la toate, sau cel virgin, de masline, ce nu are voie sa intalneasca focul, sau, in casele mai “informate”, ulei de samburi de struguri, sau din seminte de dovleac, presate la rece, tot pentru salate. Se mai gasesc pe raftul gospodinei si uleiuri capabile de fapte mari si crocante, incercate in focuri aprige, unele dintre ele venite de peste mari si tari.

Morala, azi, este una singura: Cu cat mai multe cu atat mai bine, dragilor si dragelor, caci de veti mai sta pe aproape, vom invata impreuna sa lasam grijile ingrijoratilor, si sa ne vedem de gatitul nostru destept si in cunostinta de cauza. Avem vesti si povesti pentru tot anul, retete alese pe spranceana, fiecare cu uleiul ei, bineinteles.

SALATA MINUNATA SI STROPUL CEL NOU

Doua zile pana la debutul unui an despre care nu stim nimic, inca. Vreme de odihna tihnita dar si de bilanturi si planuri pentru treburile ce vin si se vor intamplate. In mijocul tihnei se prefigureaza, cu fiecare ora ce trece, parca mai clar, Revelionul. Sarbatoare in toata regula, nu jucarie. Unii, cu treburi nerezolvate, se mai deprima, insa sunt asa de putini, ca nu se mai disting in masa uriasa de petrecareti inarmati pana in dinti cu artificii si veselie.

Pe ultimii metri la aprovizionare, cu randul doi de sarmale si cozonaci, salate beuf sau fripturi pe bancul de lucru, cu prajiturile rumenind domol in cuptoare, se executa ultimul asalt decisiv din an, asupra poftelor gastronomice ale intregii familii. Toata lumea intra in hora aceasta avand roluri si functii precise, toate fiind deopotriva si in acelasi timp, decisive, vitale.

Copiii mai mici, dupa ce au terminat de cumparat ultimele maruntisuri, sunt tinuti (doar cei cuminti si de ajutor) pe langa bunici si mamici, sa ajute la lucrurile mai usoare. Baietii la taiat cubulete din cartofi, albus de ou, morcovi sau gogosari. Fetitelor li se dezleaga tainele si misterele nu-stiu-carei creme unice sau cum intra soarele in galbenusul de ou sau aerul in albus sau smantana si se transforma, ca prin magie, fie in maioneza ori in bezea ori in frisca.

Aperitivele si salatele de sarbatori, rodul muncii lor asidue, vor fi povestite si raspovestite de toti mesenii iar laudele vor curge fara oprelisiti din toate directiile, ridicand la cer nivelul lor de incredere referitor, desigur, la abilitatile lor de bucatari in devenire. Am construit si noi randuri lungi si frumoase in jurul salatelor (si celor festive si celor de sezon), cu reverenta de rigoare in fata celei-mai-nelipsite de pe mesele noastre comune: Salata de Beuf.

Nu-i punem reteta in colectie (inca) nu pentru ca nu s-ar potrivi intre bucatele romanesti, sau nu si-ar merita pe deplin locul intre bunatatile de iarna, ci pentru ca nu credem ca e cineva pe lume care nu are deja o parere foaaarte solida pe acest subiect si peste toate, suntem siguri aproape suta-n-suta ca v-ati apucat deja de treaba. Vrem doar sa-i laudam (ca si mai inainte) puterea de seductie si sa tragem un pic maioneza pe salata noastra adaugand un strop de ulei potrivit intocmai pe masura ei.

Si, daca v-ati gandit ca urmeaza sa va povestim ca cele mai spornice uleiuri pentru cele mai fine salate sunt ale noastre, va spunem cinstit ca va inselati. Nu de tot, pe jumatate. Si nu pentru ca nu am indrazni sa credem asta, caci suntem convinsi ca le stiti bine deja. Ce nu stiti inca este ca in anul care vine, nou-nout, vom pune, cu voia dumenavoastra, bineinteles, inca un fratior, sau poate chiar doi, in familia de produse Spornic. Si odata cu venirea lui pe lume, vom sti ca salatele si maionezele noastre vor avea parte, de aici inainte, de cea mai sincera si mai frumoasa plecaciune a fiicei-soarelui.

Pe cat de fragil in fata focului, pe atat de seducator in arome si culoare, cel mai nou sortiment al gamei Spornic isi va gasi cu siguranta drumul catre inimile acelora dintre dumeavoastra, care au inteles ca fiecare, dar absolut fiecare, fel de mancare are un dichis si-un rost anume. Pentru acelea dintre ele a caror denumire se conjuga laolalta si deodata cu sanatate, fragezime sau prospetime am conceput atent, ca pe o bijuterie, un nou tip de ulei: Spornic Presat la Rece.

Vom mai vorbi pe larg de el la anul, caci “noul” trage la “nou” si gustul bun la gospodarul informat. E ultimul articol de pe blog, pe anul asta, si nu scapam nicicum prilejul, sa multumim pentru citit, pentru prietesug, pentru rabdarea multa cu care ne-ati ingaduit. La multi ani, dragi romani si sa aveti un an plin si spornic!

SENZATIE PE MASA DE REVELION

Cateva zile pana la Craciunul Mic. Poate nu stiati (pana acum), dar in cultura populara romaneasca, destul de recenta, asa i se mai spunea sarbatorii ce marca inceperea anului cel nou. Termenul “revelion” l-am adus cu trenul din Franta, odata cu… alti termeni de trebuinta imediata. Am spus la repezeala, dar cu eleganta “merci” si ne-am pus pe sarbatorit si ospetit. Asa cum probabil banuiti, „revelion” inseamna trezire (din somn, nu din altele), iar sensul initial al cuvantului desemna orice masa luata tarziu, in puterea noptii.

Sarbatoarea e sarbatoare oricum s-ar numi si din orice traditii s-ar trage. Asadar sa-i dam ospatului ce-i al ospatului si sa centram in mijocul mesei un preparat demn de atentia si respectul tuturor mesenilor: Friptura de Vita. Cine a sarit mental deja, cu satarul gastronomic, in apararea preparatelor de porc traditionale ale acestei perioade, le spunem, cu drag, sa gasesca… putintica rabdare si un pic de flexibilitate, neaosa, romaneasca. Macar de dragul diversitatii, daca nu de “facon”-ul frantuzesc asortat deja sarbatorii mai sus de-numite.

Pana la reteta si ingredientele sale , o scurta introducere in “temeiurile” acestui preparat. Intai despre carnea de vita. In obiceiurile noastre milenare se gaseste cu greu o preocupare intensa pentru carnea de vita. Vom dezbate mai pe larg, anul viitor, de unde ni se trage o asa meteahna, ce ne-a vaduvit de niste delicioase experiente culinare. Dar suntem foarte siguri ca astazi popularitatea ei este intr-o crestere reala si sanatoasa. Puteti observa asta foarte usor daca dati o fuga pe la (aproape) orice carmangerie sau raion de carnuri de la supermarket.

Va asiguram ca prepararea este facila si rezultatul (aplauze la scena deschisa, like-uri pe FB etc.) spectaculos, daca respectati 3 reguli simple: fiti generosi cand alegeti bucata de carne, inarmati-va cu rabdare si ceva racoritor in bucatarie, caci o sa fie cald si o sa dureze destul procesul si ultima, gatiti cu veselie, din inima, nu din obisnuinta.

Cu ganduri alese si cu grija pentru „efectele speciale” ale ultimei mese din 2015, va poftim sa gatiti si sa sarbatoriti regeste!

Mestesug de la Alfa la Omega (3,6,9)

Acesta este un post cu dedicatie. Deci nu chiar pentru toata lumea. Este dedicat doar acelora mai curiosi dintre cititorii nostri, care isi pun mereu intrebari si care nu „inghit” usor informatiile cu aer pretios-stiintific, desenate frumos pe etichetele produselor pe care le cumpara. Daca esti unul dintre aceia care nu cred ca vitaminele sunt doar niste litere mAri de tipar, atunci cu siguranta o sa ne zambesti la sfarsitul articolului. Sau poate, intamplator, o sa strangi bine pumnul, cu degetul mare orientat in sus, cand ne zaresti hoinarind prin „news-feed”-ul tau.

Iata cum incepe povestea. A fost odata, pe la coada alfabetului grecesc, o litera care intr-o buna zi s-a imprietenit cu un cercetator chimist. Acesta impreuna cu colegii sai descoperisera, tot cotrobaind prin niste grasimi, ca unora dintre acestea le lipsea mereu cate ceva. Si le-au zis, glumind cu ele, ca sunt nesaturate. Pe litera de care vorbeam, ca sa nu se plictiseasca,  au pus-o sa le supravegheze si sa le ordoneze, ea nestiind cu ce altceva sa ii ajute. Ei au invatat-o ca fiecare dintre aceste grasimi contine trei lanturi de atomi de carbon, legate de un trunchi facut dintr-un fel de ceara, de-i spune glicerol. De aceea ei, savantii, le mai spun, cand vorbesc intre ei, si tri-gliceride.

Si uite-asa, litera noastra, Omega pe numele ei, se apuca voiniceste de treaba. Prima data isi imparti in doua categorii „musterii”, in functie de cat de „saturati” erau: pe cei carora le gasea doar un atom de carbon „flamand” in lant le-a zis „mono”-nesaturate. Celorlalti, cu mai multi atomi nesatisfacuti, le-a zis „poli”-nesaturate, ca ea nu stia decat greceste sa vorbeasca.

Sa stiti ca nu era treaba usoara. Lanturile alea sunt destul de lungi, unele ajung pana si la 16, ba chiar si 18 atomi de carbon, fiecare avand perechea lui de hidrogen. Dupa cateva numaratori insa, Omega isi dadu seama ca numai atomii cu numerele 3, 6 si 9 sunt mai uituci si isi ratacesc perechea de atomi de hidrogen. Caci, de nu cumva stiati deja, asta le lipseste de fapt atomilor de carbon ce compun grasimile. O pereche de atomi de hidrogen poate schimba cu totul rostul si, mai ales, rolul acestor grasimi.

Nu o sa intram cu totul in povestea descoperirilor chimistilor, caci pe noi ne intereseaza mult mai mult descifrarea si intelegerea corecta a mesajelor etichetelor, cu scopul de a afla cat de sanatos, natural sau curat este produsul din spatele lor. Inca o lamurire prealabila, pe care o consideram absolut necesara si care credem ca este obiectul curiozitatii multora dintre noi: ce este un acid gras? Intreband in stanga si in dreapta, am aflat ca mai toata lumea crede ca este vorba de un alt fel de grasime, de obicei mai sanatoasa, deoarece sta asociata mental cu formula „esentiali”. Acizi grasi esentiali, carevasazica. Esentiali pentru organism, bineinteles. Ca sa sporeasca parca total confuzia, unele etichete folosesc alte formule ca: „grasimi nesaturate” sau „grasimi polinesaturate”.

Sunt oare grasimile si acizii grasi acelasi lucru? Raspunsul corect vine tot de la chimistii din poveste. Acizii grasi sunt cei care compun grasimile, lanturile de mai devreme, adica. Iar Omega, ultima litera din alfabetul grec, ne spune, cu un numar, a cata de la coada lantului (de atomi de carbon, desigur) se gaseste „nesaturatia” in hidrogen, a acidului gras. Omega 3, de exemplu, inseamna al treilea atom din coada. Si cum glicerolul de care se leaga acesti acizi grasi nu are deloc rol in nutritie, atunci, si teoretic, si practic, valoarea nutritiva a acestor grasimi este data de tipul acizilor grasi care o compun.

Intr-un articol viitor o sa va povestim si despre munca nutritionistilor si despre rolul celor 3 Omega in alimentatie, despre care suntem siguri ca acum nu mai sunt un mister.

Thumbs up?

Aurul verde sau taina semintelor de dovleac

Sfarsit de toamna parfumata de bunatati sechestrate in borcane, in damigene si butoaie. Pregatiri, provizii, rezerve. Pentru ca in doar cateva saptamani vine iarna.  Curios lucru, caci pana acum nu a dat semne clare. Soarele straluceste cald pe cerul senin, in termometre se ingramadesc grade destule, ploile nu inmoaie brazdele, iar vanturile reci sunt intr-o amnezie suspecta.

Roadele pamantului se aduna intr-un ultim elan de pe campuri. Printre ultimele, dar cu siguranta nu cele din urma, sunt dovlecii. Poate considerati ca n-ar merita atatea randuri aceasta „poama”, dar noi suntem pe cale sa va contrazicem categoric in randurile ce urmeaza.

Daca ati fost alaturi de noi in calatoria noastra culinara pana acum, stiti deja ca l-am mai avut o data in vizorul literar-culinar. De data aceasta vom schimba un pic optica si-l vom scoate vinovat de un alt deliciu culinar, in care semintele sale au rolul principal: Uleiul de dovleac.

Asa se numea pe la noi licoarea asta pretioasa. Acum multa vreme, in inima Ardealului, pe vai insorite (zona Orastie-Cugir), se gaseau plantatii mari de dovleac pentru extragerea acestui tip de ulei. Trebuie sa va spunem, inca de la inceput, ca Austria este la aceasta ora campioana mondiala absoluta la aceasta disciplina si este urmata, cum altfel, de o parte din tarile care i se invecineaza: Slovacia, Croatia si Ungaria. Cum au aflat ardelenii de minunea din semintele de dovleac pare mai lesne de inteles daca privesti tabloul in ansamblu si adaugi putina istorie in analiza.

Si pentru ca orice am face tot la istorie ajungem, vrem sa mai stiti ca tot din America a ajuns pe la noi si dovleacul, de mana cu floarea-soarelui, cartoful, porumbul, rosiile, ardeii si toate celelate. Si trebuie sa mai aflati ca uleiul obtinut din semintele lui a ajuns in atentia imparatesei Maria Tereza a Austriei devenind obiectul unei legi care il scotea din zona culinara si il facea obiect de studiu pentru chimistii si medicii epocii. Interesul imperial ii atesta astfel „competentele” in sfera cercetarilor industriei cosmetice si medicale.

Excelenta sursa de magneziu si zinc (cu roluri esentiale in nutritie si stimularea sistemului imunitar ) si un echilibru aproape perfect intre acizii grasi Omega 3 si Omega 6, acest ulei contine in plus un aminoacid rarisim numit triptofan, care are un efect senzational asupra sistemului endocrin, initiind o serie de procese interne, dovedite fundamentale atunci cand este vorba despre starea de sanatate si echilibru a organismului uman.

Cei mai mari si mai fideli consumatori de ulei din seminte de dovleac sunt englezii. Ei l-au botezat cu o usoara ironie „aurul verde” datorita pretului sau aproape prohibitiv dar, probabil, si in semn de mare recunoastere a virtutilor sale curative. In acelasi spirit, si noi vom continua sa va povestim despre acest ulei, dar si despre toate celelalte tipuri, intr-o serie noua nouta de articole grupate intr-o sectiune la fel de noua a blogului nostru, pana la „stoarcerea” completa de taine a subiectului.