Fiarta, nefiarta, Dumnezeu o iarta!

Fiarta, nefiarta, Dumnezeu o iarta!

Asa se incheie descantecul celei care invarte de secole facaletul in ceaunul fermecat. Rasturna apoi ceaunul in mijocul mesei rotunde, lasand sa rasara un soare galben curat, lua o ata tare, rasucita, ramasa de la urzeala razboiului de tesut, sau un arcus (in partile Moldovei si Bucovinei) si-l impartea egal in doua, apoi in patru, ca sa inteleaga orisicine ca masa ei este loc de inchinat inima la cele sfinte, nu doar de multumire vremelnica a nevoilor celor trupesti.

Din scrierile mai vechi despre obiceiurile culinare ale neamului nostru, (pentru care nu avem cuvinte de multumire destule si care ne inspira sa gasim adevarate filoane de bogatie gastronomica 100% romaneasca) am aflat ca in satele romanilor de demult, fiecare casa avea un ceaun DOAR pentru mamaliga, dimensionat anume dupa numarul gurilor ce vietuiau sub acel acoperis.

Mamaligii i se mai zicea odinioara maliga sau mangra, colena sau colesa. Poate cea mai inspirata si mai edificatoare denumire pentru functia ei (linvistic vorbind) este „bucadarnic”, termen intalnit mai mult in Dobrogea si, probabil, sortit, ca toate cele lumesti, pieirii si uitarii.

Gateala rapida, simpla si eficienta, era mancarea de capatai si de toate zilele a bucatariei taranesti. Nu-i vorba ca painea ar fi ocupat un loc mai putin important sau ca saracia i-ar fi impins sa consume mai rar. Dimpotriva. Painea era sacralizata si folosita la toate zilele cele mari, sub forma de colaci mai ales, ce era musai sa treaca intai pe la biserica, pentru blagoslovire, apoi sa intre in casele si gurile pofticiosilor. Doar ca la colaci se muncea o zi intreaga (framantat, dospit, copt) si nici nu te puteai atinge pe loc de ei ca se „incrudau” de-i rupeai fierbinti si nu-i lasai sa „rasufle” dupa ce ieseau din vatra sau test.

Mamaliga era facuta pe loc, la foc iute si aprig si facea pereche buna cu orice „udatura”: cu lapte sau branza, cu muraturi sau poame coapte, cu saraturi si mujdeiuri, cu carnurile de orice fel, si in orisice imprejurare. Primavara cu verdeturi, iarna cu „oloiuri” sau grasimile jivinelor de sacrificiu, vara la seceris si toamna la culesul roadelor pomilor sau vitei de vie, la drum lung si la sezatorile din sat.

Modul de preparare este atat de simplu, incat nu credem ca necesita vreo dezvoltare pe larg, vom insista mai ales pe rolul gastronomic pe care il joaca si pe cele mai delicioase combinatii in care intra. Scopul este de a contura mental starea de spirit a satului de odinioara si sa intelegem cum se face ca, la distanta de secole, acest soare galben inca mai straluceste frumos prin gospodarii si restaurante, acompaniind sarmalute lucitoare sau inegalabile saramuri de crap dunarean.

Primul gand, in modul cel mai sigur cu putinta, leaga mamaliga de branzeturi de orice fel, o imblanzeste cu untul cel mai fin si o indulceste cu nelipsita si delicioasa smantana. Cand ciobanii, stapanii laptelui, isi dau osteneala sa invarta in ceaunul vrajit vor iesi de-acolo si cuvinte noi ca balmos, bulz sau golomoz.

Cea mai faimoasa dintre toate, este asa-numita „mamaliga in paturi” unde in straturi succesive ca pe un portativ se impletesc in armonii simple branzeturile cele mai bune cu cele mai alese carnuri, imbaiate bineinteles in grasimi in care s-au fiert alaturi de ceapa si mirodenii parfumate ca cimbrul, rozmarinul sau busuiocul. Se adauga 4 oua proaspete deasupra, in locasuri facute anume cu lingura si se da inca odata la cuptor intru desavarsirea „operei” culinare.

Mamaliga fripta, se compunea in tigaie cu ulei curat de floare, de canepa sau de dovleac, facut la oloiernita, sau, mai simplu, se „insemneaza” cu dungi negre pe gratar si se da mesenilor sa „intinga” cu ea in tigaie.

Un univers intreg se invarte in jurul meselor taranului roman. El stie toate rosturile mamaligii zicandu-i numele altfel dupa felul in care i se infatiseaza: burca, badarau, tolcan sau crihan cand e foarte mare, cand e moale ii zice  malai dulce, letiu sau telci, cand o face pentru cei mici o alinta turtita sau pogace.

Ultima, cu voia dumneavoastra, este mamaliga pripita sau pasatul. Se prepara  inadins mai moale si este numai de leac. Se face doar cu apa descantata si neinceputa, adica „adusa fara sa bei din vas ori sa vorbesti cu cineva… si se mesteca cu-un bat de alun…”

Facebookgoogle_pluspinterestby feather

2 thoughts on “Fiarta, nefiarta, Dumnezeu o iarta!”

  1. SidySays…
    Replied on

    Am citit eu prea repede…sau ati uitat de minunatul balmos, facut la stina ?

    1. SpornicSays…
      Replied on

      Buna observatie, Sidy! Dar nu am uitat de balmos, ba chiar indragim acest preparat ciobanesc. Lui i-am dedicat cateva randuri intr-un alt articol, despre comorile culinare ascunse la stane. Il poti savura aici: http://spornic.ro/arome-de-vacanta-comori-culinare-ascunse-in-munti/ 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *