Adevarul minciunelelor

Adevarul minciunelelor

Stiti de cate ori pe zi se matura bucataria? De cate ori este nevoie. Pentru ca treaba si treburile din bucatarie nu se termina niciodata. In caz ca nu vedeti nicio miscare nu inseamna ca treaba s-a oprit. Sigur se coace ceva, se fermenteaza altceva, se matureaza sau se dospeste vreo minune gustoasa pentru week-end sau pentru vreun pofticios rasfatat. Cand intra bucatareasa in oale, nu mai e rost de taifas si relaxare. In bucatarie se tace destept si se face cu drag. Caci nu-i rost de vorba lunga acolo unde se munceste cu foc. Cuvintele stau cuminti in caietele de retete, in ganduri, sau, ca la noi, in bloguri culinare.

Treaba in bucatarie e serioasa totdeauna, dar asta nu inseamna ca nu e loc de distractie si voie buna. Ingredient de baza, umorul, face parte din instrumentarul oricarui bucatar priceput. Hazul de necaz, povestile cu talc din spatele traditiilor sau glumele cu si despre mancare, farmeca si atrag pe rand, pe  toti membrii familiei (cu vecinele la pachet) in jurul ”vetrei” cea datatoare de hrana si bunatati.

Asadar, la cuvinte inainte, caci material in bucatarii si-n limba romana gasim, Doamne-ti multamim, in satele oricarui colt al tarii. Cap de lista, “poale-n brau”, mandria moldoveneasca, poate cele mai cunoscute placintele cu branza din tara. Este aproape imposibil de tradus in alta limba, pentru turisti, sa zicem, dar extrem de usor sa impresionezi pe oricine cand le servesti calde. Totusi, daca va intreaba cineva, sa stiti ca numele vine de la obiceiul moldovencelor de a framanta aluatul intr-o strachina tinuta intre genunchi, pentru care isi ridicau coltul de la sort si il puneau in brau. Miscarea e asemanatoare cu impachetatul placintelor, de la colturi spre mijloc si iaca, poanta-i gata. Umor moldav cu gust divin.

“Poale-n brau” sunt marturia ca si in bucatarie se face poezie. Si cum altfel sa fie rostul unui popor, care atunci cand ii este foame spune ca “i s-a pus soarele drept in inima”?  Mereu in cautare de bucate noi in gura veche, am reinterpretat rostul lumii asteia atunci cand am pus pe masa lapte de pasare. Sau, in alta cheie umoristica, laptele de… bou. Pe cel dintai l-am strecurat de orice secret in colectia Aromelor de Iarna. De lapte de bou se aude mult mai rar si doar pe la moroseni si pe la moldoveni. In Maramu’, e un amestec de lapte fiert cu faina din seminte de dovleac, servit cu scrijele de mamaliga tare. Dincolo de Carpati, il pregatesc moldovencele cum numai ele stiu, din magiun, apa calda si paine. Despre originile denumirii nu ne-a ajuns nimic la urechi, dar trebuie sa fie o poveste strasnica si haioasa pe care, daca o aflati, sa ne-o trimiteti si noua.

“Taci si inghite” alta vorba romaneasca de duh. Desi pare un ordin usor rautacios este de fapt o descriere ca un alint, a unui preparat atat de fin incat nu are nevoie sa fie mestecat, ci doar inghitit. Da dependenta reala, am auzit, asa ca “ gluma” aceasta (compusa din mamaliga tare, imblanzita cu smantana, cu lapte, unt si telemea si innobilata cu ou) trebuie consumata cu atentie si sub stricta, dar duioasa, supravegere materna.  Noi nu pricepem de ce nu or fi numit-o “Taci si savureaza pe indelete”.  Mai cu seama ca vine tocmai din Ardeal, unde graiul e mai dulce, mai lin si mai nuantat.

De fapt, ai zice ca ardelenii vor sa ne demonstreze exact contrariul, ca atunci cand pun pe masa un dulce numit “putisoare”. Sa iertati, va rugam, limbajul aparent dezgolit de respect cu care e denumit acest soi de cornulete fragede plamadite din aluatul mult mai faimoaselor galuste cu prune, cele invartite in pesmet zaharisit cu nuca si cu scortisoara. In Ardeal se vorbeste drept si putin, fara ocolisuri si false pudori.

Cu promisiunea ca vom reveni la subiect si alta data, incheiem prematur articolul nostru, cu un adevar general valabil in bucatarii: minciunelele.  Sau pancove, scovergi, surcele, fundite, uscatele, cirighele, ciurigai. Cate moduri de preparare, atatea denumiri. Se zice ca reteta originala a dat numele minciunelelor, fiindca avea in componenta doar faina, unt si galbenusuri de ou si-un pic de zahar, fiind astfel un “dulce” foarte rapid si simplu costumat in desert pretios. Altii spun de ele ca-s „minciunele” pentru ca sunt goale pe dinauntru. Reteta a cunoscut insa imbunatatiri de la un bucatar la altul si a ajuns in cea mai potrivita forma si la noi in colectia de retete Spornic. Asta in cazul in care “vi s-a pus soarele drept in inima” dupa atatea randuri cu bunatati.

Facebookgoogle_pluspinterestby feather

2 thoughts on “Adevarul minciunelelor”

  1. DanSays…
    Replied on

    Articol pertinent, bine informat,echilibrat cu umor ardelenesc si moldovenesc, rasare si putin talent(sper sa aibe radacini perene).Felicitari !

    1. SpornicSays…
      Replied on

      Mulțumim de aprecieri, stimate domn! 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *