Blog Spornicesc

Reteta cea mai noua

Sunt momente în care o rețetă nouă îți iese de nota zece. Nu se întâmplă frecvent, însă, dacă se întâmplă așa, știi că este vorba de un moment special, când parcă toate planetele s-au aliniat ca să-ți facă ție ziua frumoasă. Ai inspirație, intuiție, inventivitate și toate se așează la locul lor, exact așa cum trebuie.

Și ai știut asta din clipa în care ai ajuns în piață, când tot ce-ai pus în plasă părea mai proaspăt, mai apetisant și mai potrivit ca niciodată. Într-o zi ca aceasta este foarte posibil să te întâlnești în fața unui raft și cu singurul ulei 100% High Oleic, pe numele lui Spornic Premium. Sclipirea aurie de pe ambalaj ți-a făcut cu ochiul și mâna parcă a plecat singură. Intuiție, cum spuneam.

Odată ajuns în bucătărie, Spornic Premium o să îți ofere, drept recompensă, toate calitățile lui: rezistența deosebită la temperaturi înalte (248˚C !!!), pentru preparatele acelea cu o crustă aurie care-i bucură pe copii… sau conținutul ridicat de acizi grași esenșiali, de tip Omega 9 (minim 75%). Dacă mai pui la socoteală și că are cel mai mic conținut de grăsimi saturate dintre toate uleiurile de floarea-soarelui, înțelegi că a fost creat anume pentru cei mai exigenți… în bucătărie, dar și cei mai atenți la alimentația lor și a familiei.

Tot ce-ți mai rămâne acum este să te-apuci de gătit, să pui în operă rețetele acelea pe care le-ai notat, dar pe care le-ai păstrat pentru ocazii speciale. Totul va merge ca uns și va crește spornic dacă presari și-un pic de pasiune, de dragoste pentru bucate bune și mese înconjurate de oameni sănătoși și veseli. Căci ei sunt cei care te inspiră să prepari în fiecare zi câte o rețeta nouă. Sau două. Sau zece. Din dragoste pentru mâncarea delicioasă și din grijă pentru cei dragi.

Pierdut paradis, ofer recompensa.

Supa de salata verde cu slaninuta prajita. Mancare de masline cu limba de vita. Ceai de menta cu branza sarata sau clatite cu urda si marar. Incercati sa le gasiti ceva in comun. Ne veti spune poate despre sare si alte condiment sau veti vorbi despre moduri de preparare. Dar suntem siguri, absolut siguri, ca se vor gasi intre voi o buna parte care sa puna cap la cap toate gusturile si denumirile si sa le descopere gradul de rudenie. Pentru ca au o insusire in comun, mai importanta decat orice mirodenie si tehnica de gatit. Calatorie in timp, se numeste.

Poate va suna a povesti de adormit copiii, dar tot despre gastronomie vorbim. Povestea aceasta nu are de-a face cu fantasticul. Paradisul chiar exista. Este ascuns in amintirile noastre cu mame, bunici si cele mai bune mancaruri, gatite cu toata atentia si grija din lume. Si ne putem intoarce acolo cat ai zice “placinta cu magiun ca la mamaie”.

Am mai auzit la altii de emotii si amintiri din copilarie scoase la iveala de parfumul unei madlene inmuiate in ceai. Povesti din carti frantuzesti, au zis toti. Asta pana cand niste psihologi au luat in serios fenomenul, l-au studiat si au dat cu negru pe alb ca e departe de a fi o nascocire literara. I-au spus “efectul Proust”, fiindca asa il chema pe autorul cartii cu madlene miraculoase.

Pe noi ne stiti deja de sceptici, asa ca nu prea ne-a venit sa credem pana n-am simtit-o pe limba noastra. Mancarea asta miraculoasa, adica. Experimentul de convingere poate avea loc oricand si oriunde. Sa fii la locul potrivit in fata mesei potrivite, cam asa functioneaza calatoria in timp. Fara bilet, o calatorie culinara fulger dus-intors. In multe cazuri, mirosul unei prajituri cu scortisoara sau a unei tocanite cu cimbru ne plaseaza intr-un tablou din copilarie, o duminica festiva, o zi de nastere sau o dimineata din vacanta de iarna. Pare imposibil ca un parfum de lapte cald cu cacao poate aduce inapoi, cu o claritate aproape izbitoare, un moment vechi de 30 de ani. Cand te gandesti ca uneori de-abia ne iese sa tinem minte o adresa sau numele unor persoane abia cunoscute…

Asa zic psihologii, ca simtul olfactiv sau mirosul functioneaza ca “declic” pentru retrairea trecutului. Parfumul de cafea – si nu gustul cafelei – ne poarta spre clipele de vis ale unei dimineti in doi. Uneori mai incurcam borcanele intre ele si nu mai stim care-i gustul si care-i mirosul mancarii. Pai, sa o lamurim. Cu gusturile, treaba e clara si nu prea: cunoastem dulce, sarat, acru, amar si, mai nou, un al cincilea gust, botezat umami (acesta din urma, responsabil pentru savoarea ciupercilor, sosului de soia, algelor, branzeturilor. Ramane sa-l “degustam” literar intr-o alta postare, ca-s multe de zis si de aflat). Asadar, stim ca prin gust percepem explozia de arome dintr-un preparat. E logic.

Ei bine, logica ne face dreptate, dar nu de tot. Adevarul este ca o mare parte din ceea noi consideram drept gust tine, de fapt, de miros. Se pare ca daca va tineti de nas in timp ce mestecati ceva aromat, apoi eliberati narile, diferenta de arome o sa fie spectaculoasa. Daca nu se intampla asa, opriti-va mai bine din mancat, ca e o imbucatura fada si anosta oricum.

Cand vine vorba de parfumul si gusturile copilariei, cu totii avem “madlena” noastra personala. Friganelele sau painea-n ou de dimineata. Spanacul cel dulce caruia-i faceam cu ochiu’ (prajit) la pranz. Tocana de galbiori de seara, cartofii cu ceapa calita, ciulamaua,  placinta cu magiun de prune, salamul de biscuiti, orezul in lapte cu scortisoara, scovergile. Acestea si multe altele sunt miresmele din bucataria bunicilor. Odata cu ele revine si amintirea scaunelor si a lingurilor de lemn, a mainilor imbatranite care nu stateau niciodata, a zeilor cu parul si barba alba care ne citeau seara povesti nemuritoare. Un univers in centrul caruia sta un copil descult si vesel, fara griji si plin de vise. Amintiti-va de copilul acesta si spuneti-ne si voi prin ce miresme, arome, culori si texturi neasemanate va reintoarceti la el. Ce nume poarta “madlenele” voastre?

Pancakes. Marile bucurii ale micului dejun.

Prăjituri în/la tigaie, putem zice, într-o traducere mot-a-mot, ușor forțată, dar care spune totul despre modul de preparare. Când vorbim de tigaie știm sigur că asta înseamnă un singur lucru : rapid. Foarte rapid. Probabil din acest motiv au și devenit arhicunoscute pe tot globul și, desigur, adorate deopotrivă de cei/cele care le prepară și de cei care le consumă.

De clătite a auzit toată lumea, dar astea americane au un dichis special. Textura. Sunt pufoase, moi, inconfundabile. Ademenitoare până la dependență cu mirosul și cu rumeneala lor ca de aur. În combinație cu ciocolată sau sirop de arțar umplu de sens ideea de irezistibil. Dar combinațiile în care pot intra sunt aproape nesfârșite.

Pe copii, mai ales, îi cucerește pe loc și iremediabil gustul dulce și aromat al siropului mai sus pomenit în combinație cu fructele lor preferate: bananele, căpșunele sau fructele de pădure. Merită menționate aici afinele care, dacă întrebi la sursă, sunt obligatorii pentru un răsfăț clasic american.

Iar poftele copiilor, știți… de ceva bun, cât mai bun, cel mai bun… sunt poruncă pentru mămici. Miere, gemuri și dulcețuri fine, creme vanilate sau ciocolată, alune, nuci, struguri… tot ce e dulce, într-un cuvânt, este îmbrățișat până la extaz și fără mofturi de aceste minunate pernuțe de deliciu culinar. Puse frumos și dibaci unele peste altele și împresurate cu creme fel de fel am auzit că pot lua chiar formă de tort, iar succesul, zice lumea, este garantat 100%.

Rețeta acestui răsfăț instant e nemaipomenit de simplă:
500 g făină, 1 pliculeț cu praf de copt, 3 ouă, 500 ml lapte, vreo 3-4 linguri de zahăr și un vârf de cuțit de sare – asta-i toata filozofia. Câteva picături de ulei Premium la fiecare șarjă, pentru rumeneala prețioasă a aluatului.

 

Mod de preparare:

Într-un castron, puneți laolaltă laptele, ouăle, zahărul și sarea. Le mixați bine sau amestecați cu un tel, apoi adăugați treptat făina cu praful de copt. Amestecați curajos și neîntrerupt, ca nu cumva să rămână cocoloașe. Scurgeți puțin ulei și pictați toată tigaia, cu ajutorul unei pensule. Turnați câte un polonic din compoziție în tigaia încinsă și așteptați să facă bule de aer la suprafață. Întoarceți clătita pe cealaltă parte și o mai lăsați un minut. Se scoate pe o farfurie atunci când e aurie și simtiți că nu vă mai stăpâniți poftele. Turnați miere sau sirop de ce vreți voi și așezați lângă câteva banane ori niște fructe proaspete. Apoi treziți-i pe toți ai casei și spuneți-le că ziua aceasta va fi una dintre cele mai dulci. “Rise and shine, sweethearts!”

Vorbe dulci, friptura-vura

Gura se închide mai ușor cu friptură, decât cu lacăte, zice o vorbă din popor, dar uite că noi, când vine vorba de fripturi, atunci ni se deschide mai mult apetitul pentru vorbe dulci. Colecția spornicească de rețete autentice găzduiește azi un soi franțuzit de friptură asezonat cu gustul inconfundabil al cireșelor (că tot e sezonul lor).

La început, două vorbe de îndreptare termică a bunelor obiceiuri ale gătitului de carne. Temperaturile au reguli simple: cu cât e bucata mai mare (citim groasă), cu atât se slăbește și focul în iuțeală, și crește timpul de gătit. Rumenit bine și gătit uniform se traduce simplu, în româneste, cu răbdare multă. La început, friptura se ia la rost pe toate fețele, câteva minute, cu foc mare ca să-i “înghețe” sucul propriu de frică. În acest suc propriu se va coace apoi, la foc molcom. Așa înțelegem noi că friptura poate fi și crocantă și suculentă în același timp.

La ingrediente înainte: 1 kg cotlet de porc dezosat, 6-8 felii bacon, 150 g fructe uscate (cireșe, merișoare, afine sau goji), jumătate de legătură de pătrunjel, 4-5 cuișoare, 2 lingurițe de muștar cu bobițe întregi, 1 linguriță de gem de cireșe, vișine, merișoare sau afine, 1 lingură de oțet balsamic, ienibahar, sare, piper.
Pentru marinadă: jumătăte de lămâie, 3 linguri ulei Spornic Bun La Toate, 2 căței de usturoi, o jumătate de ceapă medie.

Carnea de porc se spală bine, se usucă cu un ștergar și se asezonează cu boabe de ienibahar pisate (jumătate de linguriță), piper și cuișoare rare înfipte pe ici-colo. Pregătiți marinada să aibă cotletul în ce se scălda câteva ore înainte de a fi gătit. O jumătate de lămâie stoarsă, ulei de floarea-soarelui de cel mai bun – Spornic Premium, sarea, usturoiul pisat, câteva felii de ceapă sunt ingredientele baițului deștept. Altele nu.

Când i-a venit vremea, lăsați carnea la odihnit jumatăte de oră, la temperatura camerei. Porniți cuptorul și puneți friptura în tava tapetată cu hârtie de copt. Într-un castron, amestecați fructele uscate și mărunțite, pătrunjelul tocat și muștarul și ungeți carnea cu compoziția rezultată. Întindeți feliile de bacon peste bucata de carne și înfășurați-o  strâns cu ață de la un capăt la altul, să nu se desprindă atunci când devin crocante. Dați la cuptor, la foc mare, vreo 15 de minute (pentru o culoare exterioară brun-roșiatică), apoi reduceți temperatura la 160 grade Celsius și lăsați să se pătrundă vreme de 90 de minute.

Amestecați gemul de fructe și oțetul balsamic și folosiți-vă de o pensulă de bucătărie să ungeți friptura. Puneți din nou la cuptor vreme de un sfert de ceas. Ca să vă convingeți că friptura este „pătrunsă” de căldură până în miez, introduceți în centrul ei un băț de frigăruie și lăsați-l acolo 10 secunde. Îl soateți apoi pentru testare. Dacă atunci când îl lipiți de încheietura mâinii, bățul frige ușor, atunci puteți opri cuptorul și întinde masa de sărbătoare.

 

Aritmetica lui Omega. 3, 6, 9 Start!

Vitamine din verdețuri, proteine din lactate sau din carne, fibre bune sau fibre rele, grăsimi esențiale sau grăsimi nocive, imunitate și nutriție. Toată lumea vorbește. Toți au o părere de specialist, culeasă de pe net sau de la televizor. Sau invers, din practica de zi cu zi, din rețetele si sfaturile bunicii care, uite, ne-a făcut pe toți mari și fără nutriționist și fără para-studii clinice.

Am mai scris și aici despre câte tipuri de ulei ar trebui să avem în bucătărie iar aici despre bau-baul zilelor noastre, colesterolul. Am dori să începem azi discuția de la o zicere celebră a inegalabilei autoare de rețete Julia Child. Pentru cine n-a auzit de dumneaei încă, lăsăm aici un semn de carte, pentru poate cel mai bun film despre mâncare și gătit realizat vreodată: https://www.imdb.com/title/tt1135503/.

˝When in doubt, just add more butter!˝ sau pe limba noastră, ˝Dacă ai îndoieli, mai adaugă unt!˝ acesta este capătul-căpătâiul discuției de azi. Secretul gastronomic ascuns în spatele acestor vorbe este ușor de intuit. Gustul bun și calitățile nutritive ale mâncărurilor de orice fel stau într-o proporție foarte mare, hotărâtoare chiar, în tipul de grăsime pe care-l folosești.

În cazul Juliei Child este vorba de unt, o grăsime saturată, vă zicem noi, adică ˝sătulă˝ de combinații cu alte elemente. În traducere, foarte stabilă la gătit, adică îsi pierde greu proprietățile când este încinsă bine. La fel se comportă cam toate grăsimile de origine animală.

Cele de origine vegetală, au și ele un procent mic de grăsimi saturate, dar sunt caracterizate și evaluate mai ales după conținutul lor de grăsimi nesaturate. Care, și ele, sunt de 2 feluri: poli și mono nesaturate. Din punctul acesta, credem noi, încep confuziile și încurcăturile. Fracturile logice și toate dezbaterile fără de sfârșit. Să facem, deci, cu voia dvs., un pic de ordine.

Primele (polinesaturatele) sunt cele bune pentru sănătate dar și cele mai sensibile la tratamente termice. Sunt cunoscute ca Omega 3 și 6. Uleiurile bogate în așa ceva sunt recomandate a fi consumate ˝la rece˝, la salate adică. Celelalte, mononesaturatele, Omega 9, pe scurt, sunt cele care ˝se descurcă˝ excelent în ambele ipostaze. Și la salate și cu focul mare sub ele. Pentru că rezistența lor la căldură și oxidare (râncezire, pe românește) este cu mult, mult mai mare.

Uleiul de măsline, de exemplu, cel mai cunoscut lumii drept campionul sănătății, incontestabilă vedetă a uleiurilor de pe mapamond are in compoziția sa peste 70% acest tip de acid gras esențial. Veți fi auzit, suntem siguri, că la prăjit sau la copt uleiul de măsline nu e așa un spectacol, și că în general ar trebui evitat.

Aproape greșit, vă spunem cu toată convingerea și priceperea unor specialiși în materie. Ideea e corectă doar pentru cel extravirgin, cel presat la rece. Acesta conține ceva clorofilă (de unde și culoarea verzuie) și alte câteva elemente naturale care puse pe foc, devin amărui și cel mai probabil vătămătoare pentru sănătate. Unde mai pui că îți pot strica socotelile și la gustul final al preparatului.

Uleiul de măsline, rafinat, adică ˝sărăcit˝de clorofilă și celelalte, este ˝mai mult decât perfect˝ pentru orice prăjeală. Întrebați orice bucătar grec (ei au, cel puțin, autoritatea experienței directe) când mergeți în vacanță și garantăm că vă va spune întocmai ca mai sus. Secretul lui stă fix în conținutul ridicat de acizi grași esențiali mononesaturati,  Omega 9, sau, pentru cunoscători, acid oleic.

Nu credem că se poate să elucidăm noi, aici, în câteva rânduri toate controversele. Vă spunem însă, cinstit, cu toată sinceritatea, că ne place doar să tragem focul, spuza, jarul discuției fix sub uleiul nostru din tigăi și oale, cu obiectivul precis de a vă mai lua din povara grijilor și pericolelor ce pândesc din cămările cu ingrediente pentru gătit.

Cine a folosit deja Spornic Premium știe exact că avem ne putem permite să facem caz (de extaz la aragaz, zicea cineva) de acest subiect de câte ori poftim, căci avem toate motivele. E făcut din semințe românești, este primul ulei High-Oleic, lansat pe piața românească și primul în alegerile bucătarilor profesioniști din înreaga lume.

Delicii cu suflet

Ați auzit de bunăseamă că ingredientul principal la orice bunătate care iese din bucătărie este dragostea. Adică buna plăcere a gospodinei, bucuria și gândurile ei iubitoare pentru cei care-i gustă bucatele.

Când ești copil, aproape că tot ce iese din mâinile și din bucătăria ei are formă de răsfăț, de cadou gastronomic sau pur și simplu de alint. Aromele copilăriei, mai cu seamă cele dulci, ni se întipăresc în minte definitiv, iar în inimă și mai și. Trebuie doar să le rostească cineva numele și bucuria-i gata.

Poate credeți ca exagerăm un pic, dar haideți să încercăm câteva: poale-n brâu, lapte-de-pasăre, minciunele, scovergi, alivenci, cornulețe. Evident că-n fiecare casă sunt și altele. Cu denumiri fel de fel, alintate în fel și chip, iubite și adorate la orice vârstă.

Există, cum altfel, și locuri minunate care doar cu asta se ocupă. Patiserii franțuzești, cofetării una și-una și delicaterii extravagante greu de întrecut în dibăcie, cu rezultate incontestabile în materie de deserturi. Nu vrem să le scoatem din socoteală. Nu. Au si ele rolul și rostul lor.

Și nu zicem că oamenii de-acolo nu pun suflet în ceea ce fac. Doar că, sigur, nu ne știu nouă, fiecăreia/fiecăruia dintre noi, numele, poftele, mofturile și plăcerile. Și de-aia, pentru că nu-s făcute cu dedicație, tragem noi concluzia că le lipsește ceva.

Ingredientul principal, de care pomeneam la început, trebuie sa aibă ˝adrisant˝. Musai ca gospodina să poarte pe cineva in minte când gătește. Bunica face scovergile alea care-i plac lui Matei. Mama, la zile mari o răsfață pe Diana cu lapte-de-pasăre iar cozonacul mătușii Violeta conține numărul exact de stafide și precis cantitățile de rahat și cacao pe care unchiul Vasile le ține minte de când a fost prima dată în casa ei s-o ceară de la părinți.

Povestea bunătăților gătite cu suflet e nesfârșită, suntem siguri. Iar la noi, la români, din fericire, tradițiile sunt încă vii, se gătește mult acasă, cu patimă și cu nesaț. Cu dragoste pentru ai noștri. Cu sentimentul că orice ai face, oriunde te-ai duce, ai pe post de rădăcini vii măcar denumirile astea alintate, cu care ai crescut: ciorbiță, bulz, balmoș, tocăniță, borș, tochitură, gogoși, plăcinte, papanași, sarmale sau cozonaci.

Oricum le-ai aduna, alătura, amesteca obții același univers minunat căruia oamenii obișnuiesc să-i spună simplu ACASĂ.

Pentru ca toate acestea să trăiască la nesfârșit în bucătăriile noastre și pentru ca bucuria adevărată să însoțească mereu meșteșugul gătitului, am scris și descris din suflet, cum ne-am priceput mai bine, acest colț de lume (virtuală) închinat vredniciei și sporniciei gastronomice românești. Pentru că aici este a-casa lui Spornic.

Cookie

Aceste informatii sunt adresate tuturor utilizatorilor acestui site:

 

CE SUNT COOKIE-URILE?

Un cookie permite retinerea setarilor si a preferintelor tale cand vizitezi acest site, in scopul de a-ti oferi o mai buna experienta de navigare online.
Cookie-urile ne transmit informatii cu privire la modul in care este utilizat siteul, care ne sunt utile pentru a imbunatatii eficienta in utilizarea acestuia.
Cookie-urile pot fi citite numai de un server al site-ului http://www.spornic.ro si nu pot fi folosite pentru a rula programe sau pentru a transmite virusi informatici în dispozitivul tau.
In utilizarea cookie-urilor respectam regulile de protectie a datelor cu caracter personal.
Ai posibilitatea de a permite sau nu cookie-uri!

UTILIZAREA COOKIE-URILOR

Prin utilizarea cookie-urilor, vei beneficia de o mai buna experienta de vizitare a site-ului.
La randul nostru, folosind Google Analytics colectam date anonime despre vizitarea paginilor site-ului.
Cookie-urile ne permit sa vedem daca ai vizualizat o reclama online si cat timp ai petrecut vizionand acea reclama.
Nu folosim cookie-urile pentru derularea de campanii publicitare si nu trimitem aceste informatii catre nicio terta parte.

BLOCAREA COOKIE-URILOR

Atunci cand blochezi cookie-urile exista posibilitatea ca anumite pagini sau functiuni ale site-ului sa nu mai functioneze, ori sa apara erori.
Ai posibilitatea de a modifica setarile browserului pentru a permite sau nu utilizarea cookie-urilor.

Tortul miresei. De la inceputuri pana la adanci batraneti.

Se zice ca nu exista viata fara bucurie si nunta fara lautari. Cu prima suntem bucurosi in asentiment. In schimb, nunta cea de toate zilele are alte rosturi, mai insemnate.  Caci, pe langa mire si mireasa, exista un singur lucru nelipsit de la orice ceremonie nuptiala din vremuri antice si pana azi si asteptat cu sufletul la gura de tot nuntasii. Cireasa de pe tort a fiecarei petreceri de cununie este chiar tortul.

Cand zicem “din vremuri antice”, nu-i nici metafora, nici exagerare de dragul discursului. E drept ca nu putem vorbi de tort asa cum il stim noi astazi, ci mai degraba de o turta plamadita din grau sau orz. Mirele din Roma Antica rupea turta deasupra capului miresei (va suna cunoscut?), ca simbol de belsug si legamant vesnic. Oaspetii strangeau firimiturile de pe jos, despre care credeau ca sunt aducatoare de noroc in casa.

In aceeasi ceremonie se intampla si ritualul impartitului de confetto – amestec dulce de nuci si fructe uscate, pe care il primeau invitatii. De-a lungul secolelor, confetto au ajuns sa fie aruncate catre miri, in semn de noroc, si incet-incet inlocuite cu orez, petale de flori si hartiute colorate, ajungand la rostul lor de astazi – confetti – ca decoratiune obligatorie la orice petrecere cu staif.

Putem cadea de acord deci ca tortul antic nu e cea mai savuroasa dintre “prajiturile” de nunta. Nici dulce, nici frumos, nici nimic. Si vreme de cateva sute de ani, tot asa a ramas. Abia in Anglia medievala putem vorbi despre inovatii in chimia dulce a nuntii. Bucatarul cocea zeci de chifle dulci, invrednicite cu mirodenii, care erau asezate turn pe platou. Se credea ca mirii care reusesc sa se sarute deasupra gramezii aveau asigurata viata lunga si prospera.

Chiflele au fost pe rand inlocuite cu niste placinte taranesti cu umplutura de carne, oua, peste sau nuci si fructe uscate. Si abia pe la 1600, placinta miresei a devenit tortul miresei – un chec fructat, adesea copt cu pulpa de pruna, fructe de padure, mere, miere si pesmet. Deasupra, o ploaie de zahar, doar in bucatariile aristocratilor si a celor cu dare de mana.

Prima glazura alba se zice c-ar fi fost din albus de ou batut cu zahar si turnat pe tortul cald, apoi dat iar la cuptor. Un fel de bezea care, atunci cand decora un tort de nunta, era numita simplu “bliss”. Adica “beatitudine” sau “extaz”. La cat de pretios era zaharul, un tort de nunta cu glazura alba era nimic altceva decat manifestarea statutului social al mirilor si a averii familiilor din care proveneau. Regina Victoria a Angliei a popularizat in 1840 rochia alba de mireasa, tortul cu etaj, dar si vestmantul alb al tortului, care a cunoscut ulterior un nume nobil, pastrat pana astazi: royal icing sau glazura roiala.

Asa a si ramas pana in zilele noastre – musai sa fie inaltat pe mai multe etaje si alb-dalb ca rochia miresei. Glazura roiala este adesea inlocuita cu martipan sau pasta de zahar, usor modelabila, pentru decoratiuni migaloase. Caci fiecare tort de nunta trebuie sa fie unic, dupa chipul si asemanarea mirilor, si dulce ca dragostea pana la adanci batraneti.

De Craciun satul, de Paste fudul

Azi e prima vineri din Saptamana Luminata. Ii spune Vinerea Scumpa. Sau Vinerea Alba. Sau Fantanita. Rosturi. Obiceiuri. Mosteniri. Pentru cine se mai intreaba inca ce treaba avem noi cu randuielile stramosesti avem o singura vorba sa le spunem: traditie. Asta ne este, cu voia dumnevoastra, obsesia si osteneala.

Din traditie, din obiceiul bun invatat de la ai nostri, din rabdare si sarguinta ies lucrurile scumpe. Daca se mai adauga de la fiecare generatie noua un strop-doi de entuziasm, curaj cat un varf plin de cutit si indrazneala cat cuprinde, poti aseza fara sa gresesti langa traditie si o alta vorba mare: Mestesug.

Uite, de exemplu, de unde ne vine gandul asta. Suntem in Saptamana Luminata. Tocmai a trecut Pastele. Prin fata ochilor ne-au trecut zilele acestea nenumarate feluri de cozonaci, oua rosii, incondeiate sau multicolore, cu sclipiri metalice sau ornate cu frunze de tot felul, fripturi oachese si delicioase din miel, ied sau curcan, placinte de toate felurile, prajituri, torturi, droburi, salate de cruditati de sezon, aspicuri fine si cate si mai cate.

Pe oricine ai intreba ce este cu exuberanta asta culinara, in 9 din 10 cazuri o sa primesti cam acelasi raspuns: „Așa-i traditia pe la noi de Paste.” In toate casele, traditia aceasta pune in opera, in fiecare an, bucatele randuite din strabuni pentru aceasta ocazie. Cu mici imbunatatiri, cu o sclipire parca de fiecare data noua, rupta parca din ochii gospodinelor ce nu-si mai vad capul de treburi. Retetele din caietele vechi primesc cate un condiment „experimental”, cate o adaugire isteata, uneori forma noua a unei tavi irezistibile gasite undeva la un targ sau mostenita de la vreo matusa.

Uneori un simplu ingredient daca e destept si descoperit in timp util, poate fi pe rand salvator de timp, potentiator de gust sau de te poate transforma in eroina culinara a familiei. Noi stim unul, bine mestesugit, dar nu batem toba, sa nu ziceti ca tragem stafidele in cozonacul nostru.

In Vinerea noastra cea luminata de primavara totul sta sub semnul noutatii, al inceputurilor prielnice. I se mai spune Fantanita, caci exista inca obiceiul ca toate bunurile gospodariei sa fie stropite cu apa curata, neinceputa, sa prinda rod bun peste an. Asta va dorim si noi, roade bogate si belsug din traditii si cu mestesug!

Asta La Lista, baby!

Sau “asta-i lista de cumparaturi, dragule!”
Sa ridice mana cine nu si-a luat notite pana acum! Cu voia dumneavoastra, scoateti un pix si-o hartie. Numai maine nu-i poimaine si vine Vinerea Mare peste noi. Si peste toate supermarket-urile. N-ati vrea sa va vedeti la stiri… stiti… “cumparatorii de pe ultima suta de metri” caci rabdarea nu e ca speranta. Nu moare ultima, ci prima.

Cu gandul aista copt in minte, va sarim in ajutor cu un mic ghid de organizare a cumparaturilor de Paste. Sau despre cum sa iesim din magazin cu cosul plin si constiinta impacata ca n-am cheltuit banii aiurea.

LISTA. Mama planificarii impecabile.

Inainte de toate, stabiliti meniul festiv.  Aperitivele, felul principal, cozonacii si desertul, ouale rosii, la care adaugi multe legume de sezon si fructe proaspete. Paine si alte produse de panificatie, decoratiunile pascale. Și neaparat cadourile Iepurasului să se-ncheie glorios lista de cumparaturi. Hotarati deci retetele, apoi notati ingredientele necesare pe lista de cumparaturi. Daca mai aveti nevoie de idei pentru masa de sarbatoare, mai găsiți si AICI preparate speciale. Știți… spornice.

REGULA + 1.

Adauga PLUS UNU la alimentele de baza: zahar, ulei, faina, unt. In caz ca scapi prea mult ulei la maioneza sau vin piticii si-ti varsa zaharul tos pe jos. Si oricum, nu strica sa le aveti in dulap si dupa sarbatori. La fel cu ouale, care-s si mai predispuse la “accidente” culinare: ba crapa la fiert, ba mai scapi cate unul printre degete cand le dai luciu cu panza dreasa cu ulei.

Odata ce ai terminat proba scrisa, ia calea supermarket-ului pentru proba practica. Ai zice ca de-aici incolo totul e limpede. Dai gata si examenul practic, iar la evaluarea culinara nationala de duminica primesti nota maxima din partea mesenilor multumiti, bucurosi, voiosi, voinici.

REGULA x 2.

Sau regula ganditului de doua ori si cumparat odata. Aduceti acasa doar ingrediente de soi, testate, povestite de specialisti, caci una este masa de Paste in tot anul. Bunicii batranii, au vorba aia desteapta ca nu ne permitem sa cumparam lucru ieftin cand suntem inghesuiti de treburi multe. Sau ca lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubeste. Luati la voi mintea romanului a mai de pe urma si uitati de compromisuri.

Alegeti ingrediente destepte, proaspete si sanatoase, produse locale, romanesti. Caci mancarea buna cu bun se face. Stim noi, la sigur. De exemplu o legatura de rozmarin proaspat nu sta un an prin sertarele noaste ca dichisitul ala de pliculet cu rozmarin uscat, si poate nu-i la fel de ieftina. Dar are dom’le o forma, o personalitate si parfumul ala autentic, neameliorat in laborator.

Sau daca-i vorba de legume proaspete. Alegeti, chibzuiti oleaca si uitati-va si la mainile vanzatorului. Poate se vede munca, truda. Intrati in vorba, puneti intrebari. La sfarsit treceti pentru o ultima legatura de verdeata si pe la tarabele mai mici. Alea la care vand niste bunici. Acolo se dau gratis ganduri bune.
Ingaduiti si de la noi gandul cel bun. Avem si noi taraba-ntinsa pentru Paste. Avem idei si sfaturi si retete. Am strans din flori ulei curat si bun La Toate. Avem mestesugit si-un lucru nou. Ii zice PREMIUM si inseamna sanatos. Grasimi benefice cu carul si performanta-n oale si tigai. De pus pe lista sau doar de stiut ca nu e altul mai de soi pe piata. Si daca il vedeti in cos la altii, fiti siguri ca si ei de-aici stiu pontul.