Blog Spornicesc

Aritmetica lui Omega. 3, 6, 9 Start!

Vitamine din verdețuri, proteine din lactate sau din carne, fibre bune sau fibre rele, grăsimi esențiale sau grăsimi nocive, imunitate și nutriție. Toată lumea vorbește. Toți au o părere de specialist, culeasă de pe net sau de la televizor. Sau invers, din practica de zi cu zi, din rețetele si sfaturile bunicii care, uite, ne-a făcut pe toți mari și fără nutriționist și fără para-studii clinice.

Am mai scris și aici despre câte tipuri de ulei ar trebui să avem în bucătărie iar aici despre bau-baul zilelor noastre, colesterolul. Am dori să începem azi discuția de la o zicere celebră a inegalabilei autoare de rețete Julia Child. Pentru cine n-a auzit de dumneaei încă, lăsăm aici un semn de carte, pentru poate cel mai bun film despre mâncare și gătit realizat vreodată: https://www.imdb.com/title/tt1135503/.

˝When in doubt, just add more butter!˝ sau pe limba noastră, ˝Dacă ai îndoieli, mai adaugă unt!˝ acesta este capătul-căpătâiul discuției de azi. Secretul gastronomic ascuns în spatele acestor vorbe este ușor de intuit. Gustul bun și calitățile nutritive ale mâncărurilor de orice fel stau într-o proporție foarte mare, hotărâtoare chiar, în tipul de grăsime pe care-l folosești.

În cazul Juliei Child este vorba de unt, o grăsime saturată, vă zicem noi, adică ˝sătulă˝ de combinații cu alte elemente. În traducere, foarte stabilă la gătit, adică îsi pierde greu proprietățile când este încinsă bine. La fel se comportă cam toate grăsimile de origine animală.

Cele de origine vegetală, au și ele un procent mic de grăsimi saturate, dar sunt caracterizate și evaluate mai ales după conținutul lor de grăsimi nesaturate. Care, și ele, sunt de 2 feluri: poli și mono nesaturate. Din punctul acesta, credem noi, încep confuziile și încurcăturile. Fracturile logice și toate dezbaterile fără de sfârșit. Să facem, deci, cu voia dvs., un pic de ordine.

Primele (polinesaturatele) sunt cele bune pentru sănătate dar și cele mai sensibile la tratamente termice. Sunt cunoscute ca Omega 3 și 6. Uleiurile bogate în așa ceva sunt recomandate a fi consumate ˝la rece˝, la salate adică. Celelalte, mononesaturatele, Omega 9, pe scurt, sunt cele care ˝se descurcă˝ excelent în ambele ipostaze. Și la salate și cu focul mare sub ele. Pentru că rezistența lor la căldură și oxidare (râncezire, pe românește) este cu mult, mult mai mare.

Uleiul de măsline, de exemplu, cel mai cunoscut lumii drept campionul sănătății, incontestabilă vedetă a uleiurilor de pe mapamond are in compoziția sa peste 70% acest tip de acid gras esențial. Veți fi auzit, suntem siguri, că la prăjit sau la copt uleiul de măsline nu e așa un spectacol, și că în general ar trebui evitat.

Aproape greșit, vă spunem cu toată convingerea și priceperea unor specialiși în materie. Ideea e corectă doar pentru cel extravirgin, cel presat la rece. Acesta conține ceva clorofilă (de unde și culoarea verzuie) și alte câteva elemente naturale care puse pe foc, devin amărui și cel mai probabil vătămătoare pentru sănătate. Unde mai pui că îți pot strica socotelile și la gustul final al preparatului.

Uleiul de măsline, rafinat, adică ˝sărăcit˝de clorofilă și celelalte, este ˝mai mult decât perfect˝ pentru orice prăjeală. Întrebați orice bucătar grec (ei au, cel puțin, autoritatea experienței directe) când mergeți în vacanță și garantăm că vă va spune întocmai ca mai sus. Secretul lui stă fix în conținutul ridicat de acizi grași esențiali mononesaturati,  Omega 9, sau, pentru cunoscători, acid oleic.

Nu credem că se poate să elucidăm noi, aici, în câteva rânduri toate controversele. Vă spunem însă, cinstit, cu toată sinceritatea, că ne place doar să tragem focul, spuza, jarul discuției fix sub uleiul nostru din tigăi și oale, cu obiectivul precis de a vă mai lua din povara grijilor și pericolelor ce pândesc din cămările cu ingrediente pentru gătit.

Cine a folosit deja Spornic Premium știe exact că avem ne putem permite să facem caz (de extaz la aragaz, zicea cineva) de acest subiect de câte ori poftim, căci avem toate motivele. E făcut din semințe românești, este primul ulei High-Oleic, lansat pe piața românească și primul în alegerile bucătarilor profesioniști din înreaga lume.

Delicii cu suflet

Ați auzit de bunăseamă că ingredientul principal la orice bunătate care iese din bucătărie este dragostea. Adică buna plăcere a gospodinei, bucuria și gândurile ei iubitoare pentru cei care-i gustă bucatele.

Când ești copil, aproape că tot ce iese din mâinile și din bucătăria ei are formă de răsfăț, de cadou gastronomic sau pur și simplu de alint. Aromele copilăriei, mai cu seamă cele dulci, ni se întipăresc în minte definitiv, iar în inimă și mai și. Trebuie doar să le rostească cineva numele și bucuria-i gata.

Poate credeți ca exagerăm un pic, dar haideți să încercăm câteva: poale-n brâu, lapte-de-pasăre, minciunele, scovergi, alivenci, cornulețe. Evident că-n fiecare casă sunt și altele. Cu denumiri fel de fel, alintate în fel și chip, iubite și adorate la orice vârstă.

Există, cum altfel, și locuri minunate care doar cu asta se ocupă. Patiserii franțuzești, cofetării una și-una și delicaterii extravagante greu de întrecut în dibăcie, cu rezultate incontestabile în materie de deserturi. Nu vrem să le scoatem din socoteală. Nu. Au si ele rolul și rostul lor.

Și nu zicem că oamenii de-acolo nu pun suflet în ceea ce fac. Doar că, sigur, nu ne știu nouă, fiecăreia/fiecăruia dintre noi, numele, poftele, mofturile și plăcerile. Și de-aia, pentru că nu-s făcute cu dedicație, tragem noi concluzia că le lipsește ceva.

Ingredientul principal, de care pomeneam la început, trebuie sa aibă ˝adrisant˝. Musai ca gospodina să poarte pe cineva in minte când gătește. Bunica face scovergile alea care-i plac lui Matei. Mama, la zile mari o răsfață pe Diana cu lapte-de-pasăre iar cozonacul mătușii Violeta conține numărul exact de stafide și precis cantitățile de rahat și cacao pe care unchiul Vasile le ține minte de când a fost prima dată în casa ei s-o ceară de la părinți.

Povestea bunătăților gătite cu suflet e nesfârșită, suntem siguri. Iar la noi, la români, din fericire, tradițiile sunt încă vii, se gătește mult acasă, cu patimă și cu nesaț. Cu dragoste pentru ai noștri. Cu sentimentul că orice ai face, oriunde te-ai duce, ai pe post de rădăcini vii măcar denumirile astea alintate, cu care ai crescut: ciorbiță, bulz, balmoș, tocăniță, borș, tochitură, gogoși, plăcinte, papanași, sarmale sau cozonaci.

Oricum le-ai aduna, alătura, amesteca obții același univers minunat căruia oamenii obișnuiesc să-i spună simplu ACASĂ.

Pentru ca toate acestea să trăiască la nesfârșit în bucătăriile noastre și pentru ca bucuria adevărată să însoțească mereu meșteșugul gătitului, am scris și descris din suflet, cum ne-am priceput mai bine, acest colț de lume (virtuală) închinat vredniciei și sporniciei gastronomice românești. Pentru că aici este a-casa lui Spornic.

Cookie

Aceste informatii sunt adresate tuturor utilizatorilor acestui site:

 

CE SUNT COOKIE-URILE?

Un cookie permite retinerea setarilor si a preferintelor tale cand vizitezi acest site, in scopul de a-ti oferi o mai buna experienta de navigare online.
Cookie-urile ne transmit informatii cu privire la modul in care este utilizat siteul, care ne sunt utile pentru a imbunatatii eficienta in utilizarea acestuia.
Cookie-urile pot fi citite numai de un server al site-ului http://www.spornic.ro si nu pot fi folosite pentru a rula programe sau pentru a transmite virusi informatici în dispozitivul tau.
In utilizarea cookie-urilor respectam regulile de protectie a datelor cu caracter personal.
Ai posibilitatea de a permite sau nu cookie-uri!

UTILIZAREA COOKIE-URILOR

Prin utilizarea cookie-urilor, vei beneficia de o mai buna experienta de vizitare a site-ului.
La randul nostru, folosind Google Analytics colectam date anonime despre vizitarea paginilor site-ului.
Cookie-urile ne permit sa vedem daca ai vizualizat o reclama online si cat timp ai petrecut vizionand acea reclama.
Nu folosim cookie-urile pentru derularea de campanii publicitare si nu trimitem aceste informatii catre nicio terta parte.

BLOCAREA COOKIE-URILOR

Atunci cand blochezi cookie-urile exista posibilitatea ca anumite pagini sau functiuni ale site-ului sa nu mai functioneze, ori sa apara erori.
Ai posibilitatea de a modifica setarile browserului pentru a permite sau nu utilizarea cookie-urilor.

Tortul miresei. De la inceputuri pana la adanci batraneti.

Se zice ca nu exista viata fara bucurie si nunta fara lautari. Cu prima suntem bucurosi in asentiment. In schimb, nunta cea de toate zilele are alte rosturi, mai insemnate.  Caci, pe langa mire si mireasa, exista un singur lucru nelipsit de la orice ceremonie nuptiala din vremuri antice si pana azi si asteptat cu sufletul la gura de tot nuntasii. Cireasa de pe tort a fiecarei petreceri de cununie este chiar tortul.

Cand zicem “din vremuri antice”, nu-i nici metafora, nici exagerare de dragul discursului. E drept ca nu putem vorbi de tort asa cum il stim noi astazi, ci mai degraba de o turta plamadita din grau sau orz. Mirele din Roma Antica rupea turta deasupra capului miresei (va suna cunoscut?), ca simbol de belsug si legamant vesnic. Oaspetii strangeau firimiturile de pe jos, despre care credeau ca sunt aducatoare de noroc in casa.

In aceeasi ceremonie se intampla si ritualul impartitului de confetto – amestec dulce de nuci si fructe uscate, pe care il primeau invitatii. De-a lungul secolelor, confetto au ajuns sa fie aruncate catre miri, in semn de noroc, si incet-incet inlocuite cu orez, petale de flori si hartiute colorate, ajungand la rostul lor de astazi – confetti – ca decoratiune obligatorie la orice petrecere cu staif.

Putem cadea de acord deci ca tortul antic nu e cea mai savuroasa dintre “prajiturile” de nunta. Nici dulce, nici frumos, nici nimic. Si vreme de cateva sute de ani, tot asa a ramas. Abia in Anglia medievala putem vorbi despre inovatii in chimia dulce a nuntii. Bucatarul cocea zeci de chifle dulci, invrednicite cu mirodenii, care erau asezate turn pe platou. Se credea ca mirii care reusesc sa se sarute deasupra gramezii aveau asigurata viata lunga si prospera.

Chiflele au fost pe rand inlocuite cu niste placinte taranesti cu umplutura de carne, oua, peste sau nuci si fructe uscate. Si abia pe la 1600, placinta miresei a devenit tortul miresei – un chec fructat, adesea copt cu pulpa de pruna, fructe de padure, mere, miere si pesmet. Deasupra, o ploaie de zahar, doar in bucatariile aristocratilor si a celor cu dare de mana.

Prima glazura alba se zice c-ar fi fost din albus de ou batut cu zahar si turnat pe tortul cald, apoi dat iar la cuptor. Un fel de bezea care, atunci cand decora un tort de nunta, era numita simplu “bliss”. Adica “beatitudine” sau “extaz”. La cat de pretios era zaharul, un tort de nunta cu glazura alba era nimic altceva decat manifestarea statutului social al mirilor si a averii familiilor din care proveneau. Regina Victoria a Angliei a popularizat in 1840 rochia alba de mireasa, tortul cu etaj, dar si vestmantul alb al tortului, care a cunoscut ulterior un nume nobil, pastrat pana astazi: royal icing sau glazura roiala.

Asa a si ramas pana in zilele noastre – musai sa fie inaltat pe mai multe etaje si alb-dalb ca rochia miresei. Glazura roiala este adesea inlocuita cu martipan sau pasta de zahar, usor modelabila, pentru decoratiuni migaloase. Caci fiecare tort de nunta trebuie sa fie unic, dupa chipul si asemanarea mirilor, si dulce ca dragostea pana la adanci batraneti.

De Craciun satul, de Paste fudul

Azi e prima vineri din Saptamana Luminata. Ii spune Vinerea Scumpa. Sau Vinerea Alba. Sau Fantanita. Rosturi. Obiceiuri. Mosteniri. Pentru cine se mai intreaba inca ce treaba avem noi cu randuielile stramosesti avem o singura vorba sa le spunem: traditie. Asta ne este, cu voia dumnevoastra, obsesia si osteneala.

Din traditie, din obiceiul bun invatat de la ai nostri, din rabdare si sarguinta ies lucrurile scumpe. Daca se mai adauga de la fiecare generatie noua un strop-doi de entuziasm, curaj cat un varf plin de cutit si indrazneala cat cuprinde, poti aseza fara sa gresesti langa traditie si o alta vorba mare: Mestesug.

Uite, de exemplu, de unde ne vine gandul asta. Suntem in Saptamana Luminata. Tocmai a trecut Pastele. Prin fata ochilor ne-au trecut zilele acestea nenumarate feluri de cozonaci, oua rosii, incondeiate sau multicolore, cu sclipiri metalice sau ornate cu frunze de tot felul, fripturi oachese si delicioase din miel, ied sau curcan, placinte de toate felurile, prajituri, torturi, droburi, salate de cruditati de sezon, aspicuri fine si cate si mai cate.

Pe oricine ai intreba ce este cu exuberanta asta culinara, in 9 din 10 cazuri o sa primesti cam acelasi raspuns: „Așa-i traditia pe la noi de Paste.” In toate casele, traditia aceasta pune in opera, in fiecare an, bucatele randuite din strabuni pentru aceasta ocazie. Cu mici imbunatatiri, cu o sclipire parca de fiecare data noua, rupta parca din ochii gospodinelor ce nu-si mai vad capul de treburi. Retetele din caietele vechi primesc cate un condiment „experimental”, cate o adaugire isteata, uneori forma noua a unei tavi irezistibile gasite undeva la un targ sau mostenita de la vreo matusa.

Uneori un simplu ingredient daca e destept si descoperit in timp util, poate fi pe rand salvator de timp, potentiator de gust sau de te poate transforma in eroina culinara a familiei. Noi stim unul, bine mestesugit, dar nu batem toba, sa nu ziceti ca tragem stafidele in cozonacul nostru.

In Vinerea noastra cea luminata de primavara totul sta sub semnul noutatii, al inceputurilor prielnice. I se mai spune Fantanita, caci exista inca obiceiul ca toate bunurile gospodariei sa fie stropite cu apa curata, neinceputa, sa prinda rod bun peste an. Asta va dorim si noi, roade bogate si belsug din traditii si cu mestesug!

Asta La Lista, baby!

Sau “asta-i lista de cumparaturi, dragule!”
Sa ridice mana cine nu si-a luat notite pana acum! Cu voia dumneavoastra, scoateti un pix si-o hartie. Numai maine nu-i poimaine si vine Vinerea Mare peste noi. Si peste toate supermarket-urile. N-ati vrea sa va vedeti la stiri… stiti… “cumparatorii de pe ultima suta de metri” caci rabdarea nu e ca speranta. Nu moare ultima, ci prima.

Cu gandul aista copt in minte, va sarim in ajutor cu un mic ghid de organizare a cumparaturilor de Paste. Sau despre cum sa iesim din magazin cu cosul plin si constiinta impacata ca n-am cheltuit banii aiurea.

LISTA. Mama planificarii impecabile.

Inainte de toate, stabiliti meniul festiv.  Aperitivele, felul principal, cozonacii si desertul, ouale rosii, la care adaugi multe legume de sezon si fructe proaspete. Paine si alte produse de panificatie, decoratiunile pascale. Și neaparat cadourile Iepurasului să se-ncheie glorios lista de cumparaturi. Hotarati deci retetele, apoi notati ingredientele necesare pe lista de cumparaturi. Daca mai aveti nevoie de idei pentru masa de sarbatoare, mai găsiți si AICI preparate speciale. Știți… spornice.

REGULA + 1.

Adauga PLUS UNU la alimentele de baza: zahar, ulei, faina, unt. In caz ca scapi prea mult ulei la maioneza sau vin piticii si-ti varsa zaharul tos pe jos. Si oricum, nu strica sa le aveti in dulap si dupa sarbatori. La fel cu ouale, care-s si mai predispuse la “accidente” culinare: ba crapa la fiert, ba mai scapi cate unul printre degete cand le dai luciu cu panza dreasa cu ulei.

Odata ce ai terminat proba scrisa, ia calea supermarket-ului pentru proba practica. Ai zice ca de-aici incolo totul e limpede. Dai gata si examenul practic, iar la evaluarea culinara nationala de duminica primesti nota maxima din partea mesenilor multumiti, bucurosi, voiosi, voinici.

REGULA x 2.

Sau regula ganditului de doua ori si cumparat odata. Aduceti acasa doar ingrediente de soi, testate, povestite de specialisti, caci una este masa de Paste in tot anul. Bunicii batranii, au vorba aia desteapta ca nu ne permitem sa cumparam lucru ieftin cand suntem inghesuiti de treburi multe. Sau ca lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubeste. Luati la voi mintea romanului a mai de pe urma si uitati de compromisuri.

Alegeti ingrediente destepte, proaspete si sanatoase, produse locale, romanesti. Caci mancarea buna cu bun se face. Stim noi, la sigur. De exemplu o legatura de rozmarin proaspat nu sta un an prin sertarele noaste ca dichisitul ala de pliculet cu rozmarin uscat, si poate nu-i la fel de ieftina. Dar are dom’le o forma, o personalitate si parfumul ala autentic, neameliorat in laborator.

Sau daca-i vorba de legume proaspete. Alegeti, chibzuiti oleaca si uitati-va si la mainile vanzatorului. Poate se vede munca, truda. Intrati in vorba, puneti intrebari. La sfarsit treceti pentru o ultima legatura de verdeata si pe la tarabele mai mici. Alea la care vand niste bunici. Acolo se dau gratis ganduri bune.
Ingaduiti si de la noi gandul cel bun. Avem si noi taraba-ntinsa pentru Paste. Avem idei si sfaturi si retete. Am strans din flori ulei curat si bun La Toate. Avem mestesugit si-un lucru nou. Ii zice PREMIUM si inseamna sanatos. Grasimi benefice cu carul si performanta-n oale si tigai. De pus pe lista sau doar de stiut ca nu e altul mai de soi pe piata. Si daca il vedeti in cos la altii, fiti siguri ca si ei de-aici stiu pontul.

Cine gateste cu Spornic?

Stim sigur ca nu e coltisor din tara asta frumoasa unde sa nu se fi auzit (macar) de uleiul acesta. Fie si numai pentru ca poarta in numele sau promisiunea de a face lucrurile (gatitul, bucatele, retete) sa creasca sau sa se inmulteasca dupa pofta inimii omului harnic.

Am cautat asadar oameni harnici si talentati sa ne arate masura adevarata a ultimei noastre creatii spornicesti. Noi l-am numit Spornic Premium cu gandul (marturisim cinstit) mai mult la bucatarii merituosi, care fac din gatit cultura gastronomica, si carora li se cuvine “un premiu” de fiecare data cand iti aseaza o farfurie in fata.

Oamenii harnici…

Patru dintre ei, din patru colturi ale tarii, au gatit cu Spornic Premium si ne-au lasat sa-i privim, sa le gustam minunatele retete si sa-i filmam la treaba, pentru a servi drept inspiratie oricui lucreaza si pune suflet in bucate . De maine o sa publicam in fiecare saptamana cate o reteta, cu fiecare dintre ei. Daca sunteti de-ai casei banuiti sau stiti deja cine sunt.  Pentru cei ce poposesc prima data pe la noi, o sa dezvaluim (cu reverentele de rigoare) numele domniilor lor:

Din mandrul Ardeal ne-a bucurat inimile Paul Siserman.
De la Moldova cea dulce Ana Maria Vlad.
Din insorita si vesela Oltenie, Ciprian Ogarca.
Iar din capitala tarii, Bucuresti, ne-a imbratisat si ne-a zambit ca o mama buna, Aida Parascan.

Ii stiti deja, desigur. I-ati mai vazut, ii stiti prea bine, din cel mai tare show cu bucatari din tara. Noi i-am gasit la ei acasa, gatind delicii si retete speciale. I-am rugat apoi sa ne-arate ce inseamna munca in bucatarie, unde nu-i nici concurs si nici judecatori. Ei ne-au gatit mancaruri alese inadins ca sa vedem cu totii cum merge treaba cand ai de lucru cu ulei incins.

Nu va mai cerem decat “putintica rabdare” (pana maine), si un pic de atentie, sa nu scapam esentialul. Colectia “SPORNIC IN RETETE” este un prilej de intalnire cu probabil cei mai faini bucatari de pe la noi. E totodata o ocazie unica de a gati sub indrumarea lor directa preparate delicioase in care poti gasi impregnata adevarata pasiune pentru arta culinara.

La buna revedere si la pofta buna!

Primul ulei High-Oleic 100% romanesc.

Au trecut cateva luni bune de cand Spornic Premium este pe piata. V-am povestit aici pe indelete ca este primul ulei conceput “altfel” decat celelalte cu care ati gatit pana acum. Ca e bogat in acizi grasi mononesaturati de tip Omega 9, ca rezista bine la temperaturi inalte si ca e din ce in ce mai bun de la o prajeala la alta. Pe testate si pe comparate, s-a auzit glasul ratiunii ridicat din amorteala obisnuintei.

Pe testate! am zis si noi…

…si ne-am grabit sa scotocim prin agendele telefoanelor dupa cunostinte vrednice intr-ale bucatariei si ale gatitului. Adica bucatari profesionisti cu state vechi in ale meseriei. Am sunat, am vorbit, am inceput sa trimitem colete cu ulei Premium, si-am asteptat. Unii l-au testat imediat, altii l-au probat temeinic punandu-l la mai multe incercari, sa-i vada rezistenta in timp, la lucru.

Succes pe linie si numai vorbe bune am primit, dar nu lungim cu laude povestea, ci vrem s-aflati unde ne-a dus isprava. Din test in test, din vorba-n vorba, ne-am cunoscut cu patru dintre ei mai bine. Si-am povestit si am gatit si am mancat cu pofta si cu drag.

Apoi am zis c-ar fi frumos sa ii vedeti si voi, la treaba, la gatit cu Spornic Premium, sa nu mai zica nimeni niciodata, ca-l laudam ca asta ne e treaba. L-am dat la probe grele unor oameni ce stiu “bucatarie” multa, si n-ar vorbi nicicum de bine pe unii de nu-si tin vorba. Sau fagaduiala. Am zis ca-i primul si ca-i altfel, ca-i bun si sanatos si vrednic. Si am filmat s-avem dovada ca nu-i o gluma toata zarva asta cu Primul Ulei High-Oleic Romanesc.

Se vede la televizor acest spot micut (adica scurt) acuma, iar de mai stati pe-aici oleaca, aveti povestea-ntreaga pe-ndelete. Avem in plus si-o recompensa, doar pentru cei curiosi si harnici: colectia “Spornic-in-Retete”. O veti gasi foarte curand aici pe blog si pe pagina noastra de Facebook.

Tot ce speram este sa va inspire la gatit bucate minunate. Iar daca, printr-o minunata intamplare, ne veti si arata cumva “rezultatele” din bucataria dumneavoastra, suntem siguri, adica suntem absolut convinsi ca veti avea parte de cele mai frumoase surprize. De la Spornic.

Arome de vacanta. Sufletul Olteniei.

E sezonul in care toate au gust. Gust dulce ca la Dabuleni sau gust acru ca zarzarele si agurida. Usor iute, ca de praz, sau mieros si fructat ca o lingura de chiselita. Pe pamanturi inzestrate cu soare dogoritor, au dat deja in parg rosii tuguiate in forma de inima, ce ascund o dulceata insinuanta care-a fermecat pietele din toata tara. Acesta-i gustul verii “made in” Oltenia.

Ca sa-ntelegeti cum au ajuns oltenii un neam de sine statator, creator de gusturi unice, si inainte de a trece la povestile culinare de sub Carpati, trebuie sa patrundeti macar o parte din spiritul acestor oameni, insufletit si tumultuos ca Oltul la furtuna.

Ce facura, ce nu facura oltenii, a inteles toata lumea ca ei sunt oameni hotarati si cu ambitii inalte. Mai inalte chiar decat gardurile moldovenilor si portile ardelenilor. Cum ajung sus  – “aicisea” e partea interesanta. Pentru ei exista un singur drum care duce “sus” si-acela-i pavat cu rasete, haz si voie buna. Oltenii nu-s prieteni cu lacrima, ci cu zambetul. Dac-ai luat in deradere umorul lor, le-ai iesit de la inima. Macar pentru o vreme, ca oricum supararea nu face casa cu olteanul.

N-ai sa gasesti in toata tara atata pofta de ras, atata veselie si autoironie curata. De exemplu, geanta cu praz a lu’ Nea Marin a devenit simbolul oltenilor de pretutindeni,  motiv de mandrie si element distinctiv intre toate regiunile tarii. SFANTUL  Amza Pellea, asa auzi de la Gorj pan’-aproape de Teleorman si oriunde gasesti suflet de oltean. Si daca nici oltenii nu se mandresc cu comorile si mostenirea  lor…

In toata voiosia si exuberanta lor, oltenii au mereu ceva sa-ti spuna. Si o fac cu o sinceritate debordanta care, uneori, ai impresia ca se pierde printre atatea cuvinte. Daca te dusasi la ei, daca gasisi Oltenia profunda, e bine sa ai la tine un dram de rabdare, macar pana descoperi primele taine ale graiului lor iute. Vei fi rasplatit negresit cu tuici parfumate si vinuri acrisoare, de-ti vine cheful de vorba si rasete si devii, pentru scurt timp, unul de-al lor.

Sinceritatea, ospitalitatea, prietenia lor nu are, sa stiti, caracter sau influente religioase, ca-n Bucovina sau in Maramu’. E mai degraba o datorie fata de ei insisi, de natura lor morala decat fata de divinitate. Cu cerescul, oltenii au alta randuiala. Toate treburile de zi cu zi se fac cu credinta nestramutata ca tot ce se intampla pe pamant se desavarseste in cer. Pluteste peste tot tinutul un parfum de ulei ars si tamaie. Obiceiurile crestine, superstitiile si ritualurile ramase in viata satului din timpuri stravechi se indeplinesc  cu solemnitate si exigenta, sa nu care cumva sa tulbure ceva rostul sacru al lucrurilor.

Sa patrunzi spiritul Olteniei inseamna sa descoperi un univers nepereche al oamenilor vioi, temperamentali, pasionali. In bucatariile oltencelor se ghicesc aceleasi calitati, dupa randuiala, dupa retetele propri si felul lor de-a gati. Oltencele nu fac compromisuri, ele fac mancare buna. Ce-nseamna asta, va povestim cu lux de amanunte si cu retete autentice in articolul imediat urmator din colectia Aromelor de Vacanta. Si cu, si fara praz.

Primul? Altfel?

Pentru cei care au remarcat deja formula din titlu si stiu la ce se refera, dar si pentru cei ce inca n-au aflat, am adunat, intr-un buchet de fraze, povestea unei licori minunate: Spornic Premium, primul ulei “altfel”.

Suntem convinsi ca daca l-ati si testat deja, povestea ce urmeaza o sa va para cunoscuta, familiara. Caci urmeaza sa aflati chiar de la sursa, de ce e “primul” si, mai ales, de ce e “altfel”. Ca-l cheama Premium, stiti, si nu mai batem toba, gasiti aici motivul pe de-a-ntregul. Sa inceapa, asadar, povestea, sa deslusim pe loc formula.

Ii zicem “primul” fara nicio frica de greseala, caci pan-acum, la noi pe rafturi, n-a existat ceva sa-i semene vre-un pic. Vorbim de orice inseamna raft: de magazin sau de bucatarie. Primul ulei “high-oleic” o sa mai vedeti inscris pe eticheta. Si daca vi se pare mult prea tehnic, ingaduiti-ne un rand sau doua, sa lamurim “chineza”: acizii grasi, pe lumea asta-s trei la numar, doar. Si numele le suna cam la fel ca-s neamuri, cica: acid oleic, linoleic si linolenic. Din ele, doar primele doua sunt “mancare”. Al treilea cica sta-n vopsele si-n altele ce-n gura n-au vreun rost.

Din floarea-soarelui, de-o stim cu totii, de obicei se “stoarce” linoleic. Exista insa, de prin anii ’70, o floarea-soarelui mai noua, mai desteapta, ce tine in seminte, acid oleic. Din astfel de seminte (romanesti, cum altfel) e “stors” al nostru, primul dintre toate. Si ca sa fie si mai simplu, sa tineti minte doar atat: are Omega 9. Asa l-au botezat chimistii pe oleic si multa lume l-a-nvatat asa. Si tot pe scurt, sa-nchidem subiectul: Sanatate inainte de toate.

De ce e “altfel”? Macar pentru c-a mostenit din floare, o patima uriasa pentru soare. Nu se da-n vant la foc marunt, ii place focul tare, si rezista la parjol mai mult… ce vorba?… muuult mai mult… decat orice ulei ati incercat vreodat’. Iar in bucate, o sa vedeti, pastreaza gustul neschimbat, de zici ca nici n-a “fiert” alaturi.

Cand vorbim despre uleiuri de gatit, vorbim neaparat de punctul de fum si de topire. Punctul de fum e clipa-n care se vede albastrui un abur fin, deasupra tuciului, tigaii in care-ati hotarat sa puneti hrana. Cu cat este mai sus (in grade) acest punct cu-atat mai performant, mai versatil uleiul. Cu punctul de topire e mai simplu. Sa luam o ciocolata drept exemplu. Cu totii stim ca se topeste-n mana, de-o tii o vreme, fara sa te-nfrupti. Ce-nseamna asta? Ca undeva, candva, la preparare, o minte iscusita a gandit, ca punctul de topire al minunii, sa fie doar un pic mai mic decat al mainii.

Sa se topeasca-n gura cum zic unii. La fel ca ciocolata, si uleiul se topeste. Chiar mai iute. Si o sa ziceti “cum se poate?”, iar noi o sa va aratam, cu fapte, ca nu-i degeaba toata vorba si ca-n aceasta taina mica, se sprijina retete multe si tehnici de gatit maiastre. Vom mai compune randuri si retete “altfel” si le vom povesti aici pe blog. Doar stati aproape, ca si pan-acuma, si veti fi primii ce veti sti tot ce e nou.