Istorie

Floarea-soarelui. Cult si cultura.

istorie

Intre oameni si plantele pe care le cultiva au existat intotdeauna legaturi subtile, aproape mistice. Plantele de cultura, imblanzitele cum zic unii, binefacatoarele cum zic altii, traiesc langa gospodariile oamenilor, le hranesc familiile si animalele din ograda, le umplu hambarele, adapostindu-le grijile de peste iarna. Le incalzesc deopotriva corpul si spiritul, transformate in licori minunate sau se prefac in pulberi magice ce se alcatuiesc apoi in painea lor, cea de toate zilele.

Iar ei le daruiesc zile de sarbatoare, le inchina versuri si vise, le asaza in pragul casei, le poarta prinse in par ca pe bijuterii, le deseneaza pe hainele lor si le canta in doinele si horele lor. In gandurile lor se tes povesti cu ispravi nemaiauzite despre vrejuri urcate pana la cer, despre pomi care rodesc fructe din aur curat sau despre cum, cu un singur fir de iarba, se deschid cele mai ferecate usi.

Cu fiecare planta imblanzita se aduna si merge istoria de milenii a neamului omenesc. Incasii, de exemplu, venerau floarea-soarelui fascinati, cum altfel, de atentia ei neintrerupta la sursa vietii acestui pamant. Si planta, recunoscatoare, li se oferea pe de-a-ntregul, fiind pe rand ulei tamaduitor, hrana zilnica sau combustibil pentru foc. In acelasi timp, in Egipt, un faraon era fascinat doar de frumusetea sa nestiind ce comori ascunse tine intre petalele sale de culoarea soarelui.

Aceeasi frumusete a purtat-o si in Europa pe la curti de mari imparati. Si vreme de multe veacuri si-a soptit tainele, pesemne intr-o limba necunoscuta, care necesita timp pentru invatare. Intr-o buna zi, a reusit totusi, intr-un colt de lume, mai spre nord, sa-si faca simtita puterea de seductie si, imblanzind la randul ei locul si oamenii de-acolo, sa se arate intregii lumi asa cum este ea cu adevarat: plina de bogatii si neasemuit de frumoasa, ca o adevarata fiica a Soarelui.

Incasii au disparut de mult, luand cu ei tainele acestei flori care, peste milenii, isi descopera azi tainele rand pe rand, devenind, cand este nevoie, mai abundenta in seminte, mai rezistenta la conditii vitrege, mai bogata in uleiuri sanatoase.

 

 

Adevar istoric si zeita incasa

istorie

S-ar crede ca nu sunt multe de spus despre istoria florii-soarelui. Totusi aceasta floare, cultivata de peste 4500 de ani, a facut ocolul lumii si a impresionat prin aspectul deosebit si beneficiile sale unice.
Floarea soarelui isi are originile geografice in zona dintre America Centrala, sudul Mexicului si insulele Antile, conform savantului rus N.I.Vavilov. Mult timp s-a crezut ca Peru ar fi tara de origine, asta si pentru ca Dodonaeus (1568) a denumit-o „Floarea de aur a Peru-ului”. Nu exista insa dovezi clare asupra cultivarii florii-soarelui in epoca pre-columbiana.

Folosita inca de la inceput ca o sursa naturala de grasime, floarea-soarelui a fost printre primele alimente cultivate in Americi, pe pamanturile Mexicului de astazi. Incasii au fost cei dintai cultivatori si adoratori ai plantei solare. Floarea-soarelui era prezenta in multe ceremonii de cult: preotesele isi acopereau capul cu palarii facute din floarea-soarelui pentru a se simti mai aproape de divinitate, iar bijuteriile lor erau decorate cu floarea de aur. Importanta sa in ceremonii este confirmata si de prezenta numeroaselor sculpturi in aur si a imaginilor enorme cu aceasta floare in templele incase.

Floarea-soarelui nu era doar o sursa de hrana pentru civilizatiile antice. Petalele sale serveau la crearea unei  vopsele purpurii cu care isi decorau corpurile si imbracamintea. Floarea era folosita si pentru a obtine remedii medicinale sub forma de unguente despre care se credea ca vindeca pana si muscaturile de sarpe. Pentru ca societatile antice exploatau intrutotul orice resursa, tulpina florii era adesea folosita ca material de constructie.

Odata cu descoperirea Americii, planta a ajuns si in Europa. Spaniolii au fost primii importatori ai florii-soarelui, la inceputul secolului al XVI-lea,  folosind-o ca planta ornamentala.  Se spune ca englezii au fost primii care au extras ulei de floarea-soarelui, mult mai tarziu, in 1716. De-abia in secolul al XVIII-lea apar mentionari despre cultivarea plantei pe suprafete mari. Intr-una dintre calatoriile sale in vest, imparatul Petru cel Mare al Rusiei a fost fascinat de aceasta floare si, la intoarcere, a adus seminte de floarea-soarelui. Ulterior, aceasta a devenit floarea nationala a Rusiei si a inceput sa fie cultivata la scara larga. Floarea-soarelui a devenit una dintre cele mai populare surse de ulei vegetal, devansand soia, palmierul si rapita.

 

 

Facebookgoogle_pluspinterestby feather