Mestesug

Uleiul cel mai bun

Poza mestesug

Fascinatia omenirii pentru “aurul lichid” pare ca nu cunoaste limite. Se lasa cu greu smuls din seminte, din samburi, din frunze sau fructe si se transforma apoi, pe rand, in hrana, in leac sau in lumina. Unde incepe si unde se termina povestea acestei licori magice vom deslusi, de vom putea, in randurile ce urmeaza.

Probabil ca in zorii existentei, omul a aflat ca alunecarea usoara, ungerea adica, dar mai ales gustul mai bun al mancarurilor gatite la foc, se datoreaza unor grasimi speciale. Grabindu-se, a inceput sa vaneze salbaticiuni mai rotunjoare, banuindu-le, pesemne, de astfel de rezerve. De bucurie si indestulare si-a asezat apoi casa pe marginea unei ape si s-a deprins cu mestesuguri noi, domesticind deopotriva salbaticiuni si plante dupa care nu mai trebuia sa alergi prin padure. Incantat ca roadele pamantului cresteau cuminti in acelasi loc si in aceleasi perioade an de an, hranindu-se doar cu soare, ploaie si un pic, doar un pic din grijile lui, omul incepu sa vada ca acele grasimi pretioase se pot afla in locuri pe cat de surprinzatoare, pe atat de la indemana.

In frunzele de palmier, in boabele de soia, in semintele de bumbac, de canepa, de dovleac ori de susan, in discurile negre si bogate ale florii soarelui, in tecile de rapita, in mugurii boabelor de porumb, sub coaja tare a nucii de cocos, in pulpa fructului de avocado sau de argan, in maslinele amarui sau in taratele de orez, in minunatele alune, nuci sau migdale, chiar si in minusculele seminte de mustar sau in florile de sofran.

In fiecare parte a lumii acesteia, macar una dintre ele s-a dezvaluit omului. S-a lasat apasata cu putere de credinta stapanului si-a lacrimat curat uleiul cel atoate-trebuincios. Generatii dupa generatii au transmis si intregit mestesugul stoarcerii “lemnului” de pretiosul sau dar. Caci lemn este tot ce creste sub soare si are radacini in pamantul pe care il lucreaza cu bratele, il ingrijesc cu inima si-l uda cu sudoarea fruntii. Cu graiul si cu sufletul ingrijesc de plante si arbori care, imblanzite, se inmultesc si-i sporesc recoltele si belsugul. Cu mintea le descopera tainele ascunse in samburi si seminte, inventand metode si retete noi pentru aflarea “aurului” celui mai curat.

Si pentru ca toata cazna aceasta sa fie stiuta si niciodata uitata, omul i-a dat un nume nespus de frumos: untul-din-lemn. L-au asezat apoi la loc de mare cinste alaturi de apa, paine si vin in ritualurile lor, botezandu-si cu el copiii sau purtandu-l pecete a credintei pe fruntile lor. L-au inzestrat cu puterea mirarii absolute si cu toata puterea lor pamanteana si i-au spus Mir.

 

 

Traditii romanesti. Uleiul facut la piua.

Cu mare drag de datini si traditii romanesti, ne povestesc mereu bunicii nostri de mijloacele lor de munca si de unelte aproape uitate, folosite la randuiala treburilor zilnice. Si cum in vremurile de odinioara, gospodarii nu-si permiteau sa iroseasca mai nimic, gaseau mereu metode uimitoare de a folosi toate resursele din ograda. Mari crescatori de animale, foloseau untura ramasa dupa sacrificatul oilor si al viteilor nu doar in mancaruri gustoase, ci si pe post de combustibil pentru luminat (opaitul) sau in productia sapunului de casa. Pe cei ce cultivau floarea-soarelui ori atraditii romanesti uleiul facut la piuaveau productii mari de nuci sau bostani ii cunostea tot satul, caci, zic bunicii, aceia aveau piua in curte si erau negustori de ulei vegetal.

Cand am auzit prima oara de piua sau piva, cum ii ziceau odinioara, ne-am tot minunat de ce masinarie aparte au construit mestesugarii romani. Satenii care faceau ulei la piua chemau neaparat la ajutor cativa vecini vanjosi, cu drag de munca, pentru ca mecanismul masiv era actionat manual.  Primul pas catre uleiul fin de floarea-soarelui era separarea miezului de coaja: semintele se puneau intr-o palnie care, actionata de o roata inalta de un metru, de curele si de manivela, le zdrobea bine si le lasa sa cada deasupra unei site. Miezul semintei se cernea, iar cojile ramase erau folosite mai tarziu la nutreturi pentru animalele din gospodarie.  Faina cernuta era apoi umezita ca sa nu se arda la prajit si se punea la foc mic intr-o tigaie mare, vreme de jumatate de ceas.

In urmatoarea faza, mestesugarii puneau faina de seminte pe niste stergare zdravene prinse in piua. Un soi de filtru, cum i-am zice noi azi. In scobitura unei barne groase din lemn, adica in piua, erau puse tesaturile cu faina, presate apoi de un popic greu si inalt de aproape un metru. Intr-o parte, o alta barna forma un fel de cumpana, fiind intepenita la capat intr-o gramada de bolovani. Doi barbati zdraveni, adunati la claca, invarteau barna, lasand tot mai mult greutatea bolovanilor peste popicul de pe faina. Astfel iesea uleiul presat, dens si auriu de, zic bunicii, ti-era mai mare dragul sa-l pui pe mesele de sarbatoare. Turtele ramase dupa presare erau insa departe de a fi secate de tot uleiul.

Desi nostalgici la gandul pivelor de ulei si al obiceiurilor de demult, ne simtim totusi ca scapati de-o grija, caci tehnologia moderna face procesul mult mai rapid si mai eficient. Fleming Oil, prima fabrica de ulei din Romania, a pus bazele prelucrarii moderne a semintelor de floarea-soarelui si de rapita. Infiintata in 1893, fabrica de la Galati a ajuns sa proceseze seminte de floarea-soarelui, de soia, bumbac, rapita si porumb. Astfel a continuat traditia uleiului curat romanesc, spornic la toate. In 2002, fabrica a fost preluata de actionarul Prutul, urmand cea mai lunga traditie in fabricarea uleiului vegetal din Romania.

 

 

Picaturi de soare romanesc

 

Poza mestesug

Doua lucruri sunt mai limpezi decat izvoarele scaldate de soarele din Carpati: romanului ii place mancarea gustoasa si se bucura sa sporniceasca in bucatarie. Lucreaza pamantul cu grija si devotament, pentru recolte imbelsugate care sa-i bucure nu doar gustul, ci si iscusinta de negustor. Uite-asa am devenit, trudind cu drag vreme de un veac, din stramosi in nepoti, cel mai mare producator de floarea-soarelui din Uniunea Europeana. Si odata ce-am prins gustul soarelui, statornici cum ne sta in fire, n-am mai renuntat la el, ba chiar am mers mai departe si am fost primii care au cultivat soiuri incrucisate de floarea-soarelui pe suprafete intinse.

Romanii prefera pentru consum uleiul vegetal de floarea-soarelui. Semintele ei contin intre 33 si 56 procente ulei, cu valoare alimentara ridicata. Fiecare litru de Spornic este nascut din prelucrarea prin presare a 2,9 kg de seminte romanesti get-beget. Odata culeasa, materia prima este verificata calitativ si cantitativ si depozitata pentru cel putin 60 de zile in silozuri celulare sau hambare mecanizate.  Curatirea semintelor se face cu atentie pentru a indeparta toate impuritatile anorganice (pamant, praf) sau organice (resturi de tulpini, seminte seci). Odata curatate, semintele intra in procesul de uscare si decojire, operatiune ce va injumatati masa semintelor, pregatindu-le pentru marea macinare. Prin macinare, se realizeaza o rupere a membranelor si a structurii oleoplasmei celulare care contine ulei. Semintele sunt acum pregatite pentru presare. In ultima faza, uleiul trece printr-un proces delicat de rafinare, pentru asigurarea calitatii, a durabilitatii si a aspectului limpede.

Facebookgoogle_pluspinterestby feather