Categorie: Bucatarul

Vine vara, bine-mi pare, in salate am o floare

An de an, sufletul nostru regaseste cu acelasi drag emotiile si obiceiurile fiecarei luni. Toti cei 12 Fii ai anului, cum au fost botezate lunile in traditia populara, au farmecul lor aparte si, cu timpul, invatam sa culegem darurile fiecaruia. E drept, de unele ne bucuram mai patimas, ca-s mai darnice si roditoare. In zilele timpurii de vara, pamantu-i parca mai vesel, asa verde si fertil, sub soarele care indrazneste tot mai mult. Si omul prinde mai multa energie, mai cu seama ca in luna iunie ziua este cea mai lunga de peste an. Se zice ca e bine ca tinerii sa faca nunta in iunie, caci acum se leaga cele mai trainice casnicii (la romani, zeita Juno e protectoarea femeilor casatorite si a familiei). Si de n-am fi asa de indragostiti de luna aceasta, ziceti drept, am fi putut oare s-o alintam Ciresar si Ciresel, de parca ne-ar fi amanta?!

Dac-ar fi posibil, am trai toata luna numai cu cirese si capsuni, ca tot vorbeste lumea ca-i timpul de diete si cure de detoxifiere. Hai si-o salata de rosii tuguiate cu branza sarata, cum mancam pe vremuri la casele unchesilor si-ale matusilor de la tara. Insa de cum dam buzna in piata si ne izbim de miresmele gradinilor din toata lumea, devine clar ca-i rost de o dieta infinit mai variata. Caci in iunie putem aduce toate salatele lumii in bucataria noastra si toate gusturile pamantului in farfurie.

Un ingredient-cheie, pus sau luat, poate transforma o salata obisnuita intr-o combinatie unica si invers. Adaugati cateva cubulete de branza feta si masline in salata de rosii, castraveti si ceapa si-ati pus de o salata greceasca. O alta combinatie mediteraneana, dar cu gust de “dolce far niente”, e salata cu rosii, mozzarella si busuioc, servita cu focaccia calda si ulei de masline. Iar cea mai racoroasa salata vine tocmai din desert: tabouleh, salata libaneza pe baza de patrunjel tocat marunt, cu ceapa si rosii, lucind a ulei de floarea-soarelui, care se serveste de la frigider, ca aperitiv sau langa carnuri la gratar. Daca vi se pare ca nu tin de foame, bagati de seama ca orice salata poate deveni o masa consistenta: adaugati bucati de ton in apa sau ulei vegetal, piept de pui la gratar, ou fiert, somon afumat, legume la gratar, cartofi fierti, crutoane, seminte de floarea-soarelui, caju, migdale… Sa mai zicem? Combinatii sunt multe, atat de multe incat am putea manca numai salate toata luna lui Ciresar si la final ne-am gasi multumiti. Si mai supli. Si mai sanatosi.

Gogosele, papanasi, cu drag sa le tot faci

Papanasi, sarmalute, chiftelute, carnaciori ori cornulete…  La cat de duios ne dezmierdam bucatele cu alinturi diminutivale, e clar ca suntem mari iubitori de mancare. De toate ne e drag, sa le gatim si sa le punem pe mese aranjate cu migala, caci asa e obiceiul la noi, sa fie masa plina cu de toate. Si de mult n-am mai prajit papanasi de care faceau bunicii odinioara; ne dojenim acum, caci parca am ramas datori copiilor nostri sa-i bucuram cu rotocoale de papanasi dulci, cum ne bucurau batranii pe noi.

V-amintiti cand ati mancat ultima oara papanasi? Gogosile mangaiate de smantana dulce si gem acrisor ne rascoala poftele si zau, nu ne-om pune impotriva. Nici chiar de stim ca nu-s tocmai romanesti, ci ar fi fost decoperite in vechiul imperiu Austro-Ungar. Despre forma lor de inel circula o legenda cu un capitan de vas ce iubea gogosile. Se zice ca l-a prins intr-o zi furtuna pe mare si nu mai putea stapani carma. Ca sa-si poata folosi ambele maini, a infipt gogoasa pe care o avea in mana intr-una dintre spitele carmei. Gogoasa-inel a fost secretul bine pastrat al gospodinelor: sub pretextul aspectului aparte se ascundeau multi papanasi cu miezul necopt. Spre deosebire de gogosile obisnuite, papanasii au in comopozitie gris si branza de vaci, sa-i faca mai fragezi si mai pufosi. Papanasi moldovenesti, le zic unii (care au copilarit in Bucovina), dar intre timp a prins toata tara drag de ei.

Papanasii fierti, verisorii mai gingasi, ii intalnim mai la sud si prin partile vestice. Sunt tare usor de gatit acasa, mai cu seama ca n-o sa-i prea gasiti la restaurante. Noi zicem ca cel mai bine le sta tavaliti in pesmet prajit si zahar, dar gusturile-s impartite. Din fericire! Si daca va plac mai mult cu smantana si gemuri de fragute si capsuni, sa va fie de bine. Pana la urma, impartasim cu totii savoarea gogosilor cu branza dulce, fie ca-s imbujorate in ulei incins sau scaldate in apa fiarta.

Obiceiuri de duminica: scovergi

De cand ne stim duminica a fost zi de relaxare, de petrecut si de mancat cu familia, ca doar n-ai altceva mai bun de facut. Dintre toate micile placeri ale zilelor  moi de duminica, parca cea mai draga este trezirea inviorata de dupa masa, la auzul cuvantului “scovergi”.

Aruncate cu viteza in tigaie de maini obisnuite cu treburile prin bucatarie, sfaraie umflande in ulei de floarea-soarelui involburat. Pe rand, una mai mandra ca alta, se asaza asudate pe servetul gros si alb ca zapada de la prima ninsoare mai abundenta. Nu asteapta prea mult sa fie apucate de maini grabite ce abia se mai pot abtine sub caldura dogoritoare a pufoaselor scovergi. Aurite si crocante la exterior, tin in ele un miez dulce si-afanat, cu gust de copilarie. Dar cu scovergile problema-i mare, caci niciodata nu ajung si orisicat te-ai chinui sa faci de multe, tot se trezeste cate-un vecin sa vina cu cate-o neintamplata cand simte-n aer mirosul lor. Dar ce s-o mai lungim, ca in scovergile acestea multi au gasit punct slab si oricat am creste parca tot ne tresar a drepti genunchii atunci cand auzim tigaia sfaraind a dulce.

Ca sa nu va simtiti sedusi si-abandonati, va lasam aici si reteta de scovergi minune, ca doar si noi stim ce-nseamna pofta neintrecuta a copilariei.

Cum scoatem petele de ulei

Tare mandra si minunata-i gospodina cand, intrata in febra gatitului cu drag si pasiune, isi leaga sortul si incepe a randui ingredientele pe blatul de lucru. O fi venind poate din dragul unor vremuri apuse, caci sortul de bucatarie poarta glasul molcom al bunicii si miresmele nostalgice ale celor mai bune mancaruri din copilarie. Cert este ca e tare util in bucatarie, mai ales cand e graba mare si n-ati vrea sa patati vreo haina buna.

Insa ce e clar, e clar: micile accidente in bucatarie sunt de neocolit si nici sorturile n-or fi ferite de ele. Cum necum, cand mancarea-i numa’ buna de pus pe masa si credeti ca treaba-i gata, va treziti cu niscaiva pete de ulei pe tesatura. E drept ca cel mai bine-ar fi sa actionati de indata ce s-a petrecut “dezastrul”. Cateva linguri de sare amestecate cu aceeasi cantitate de amoniac si dizolvate in apa calduta pot fi de folos. Puneti amestecul peste locul cu pricina si frecati bine cu un burete vreme de cateva minute, apoi spalati materialul. Daca mancarea-i pe foc si sunteti in graba mare, acoperiti pata de ulei cu doua-trei linguri de faina si lasati-o sa sada neatinsa cam o ora. Nu-i niciun bai daca in loc de faina folositi bicarbonat, amidon sau pudra de talc – ce va e mai la-ndemana. Dupa cateva zeci de minute, puneti tesatura la spalat.

Pana si un detergent de vase poate fi de folos in cazul petelor de grasime. Puneti-l pe pata si lasati-l cateva minute, apoi frecati bine cu o periuta.  Mare grija cu detergentii colorati, ca-i bine sa-i diluati cu apa dinainte, ca nu cumva sa coloreze tesatura. Amestecati o treime de otet cu doua treimi de apa si clatiti materialul, apoi spalati-l normal.

De-i vorba de pete mai indaratnice, lasate multa vreme pe haina, treaba poate fi mai grea si-o sa va ia mai mult timp sa le limpeziti. Dar munca nu-i nicio taina pentru noi, mai ales ca sortul de bucatarie e musai sa fie impecabil atunci cand incepem sa gatim.