Blog Spornicesc

Gogosele, papanasi, cu drag sa le tot faci

Papanasi, sarmalute, chiftelute, carnaciori ori cornulete…  La cat de duios ne dezmierdam bucatele cu alinturi diminutivale, e clar ca suntem mari iubitori de mancare. De toate ne e drag, sa le gatim si sa le punem pe mese aranjate cu migala, caci asa e obiceiul la noi, sa fie masa plina cu de toate. Si de mult n-am mai prajit papanasi de care faceau bunicii odinioara; ne dojenim acum, caci parca am ramas datori copiilor nostri sa-i bucuram cu rotocoale de papanasi dulci, cum ne bucurau batranii pe noi.

V-amintiti cand ati mancat ultima oara papanasi? Gogosile mangaiate de smantana dulce si gem acrisor ne rascoala poftele si zau, nu ne-om pune impotriva. Nici chiar de stim ca nu-s tocmai romanesti, ci ar fi fost decoperite in vechiul imperiu Austro-Ungar. Despre forma lor de inel circula o legenda cu un capitan de vas ce iubea gogosile. Se zice ca l-a prins intr-o zi furtuna pe mare si nu mai putea stapani carma. Ca sa-si poata folosi ambele maini, a infipt gogoasa pe care o avea in mana intr-una dintre spitele carmei. Gogoasa-inel a fost secretul bine pastrat al gospodinelor: sub pretextul aspectului aparte se ascundeau multi papanasi cu miezul necopt. Spre deosebire de gogosile obisnuite, papanasii au in comopozitie gris si branza de vaci, sa-i faca mai fragezi si mai pufosi. Papanasi moldovenesti, le zic unii (care au copilarit in Bucovina), dar intre timp a prins toata tara drag de ei.

Papanasii fierti, verisorii mai gingasi, ii intalnim mai la sud si prin partile vestice. Sunt tare usor de gatit acasa, mai cu seama ca n-o sa-i prea gasiti la restaurante. Noi zicem ca cel mai bine le sta tavaliti in pesmet prajit si zahar, dar gusturile-s impartite. Din fericire! Si daca va plac mai mult cu smantana si gemuri de fragute si capsuni, sa va fie de bine. Pana la urma, impartasim cu totii savoarea gogosilor cu branza dulce, fie ca-s imbujorate in ulei incins sau scaldate in apa fiarta.

Romania pe gustate

Prieteniile legate peste granite se nasc adesea din povesti despre locurile natale si se pecetluiesc cu chemarea de a vizita tara celuilalt.  De obicei, nu tragem sperante c-om primi vizita prea curand, dar vine si vremea cand se-anunta musafiri din strainatate.  Unde-i ducem? Ce le-om pune pe masa? Nu ne putem prezenta fiestecum, caci trebuie sa ducem mai departe vorba despre ospitalitatea romaneasca.

Stim cum e cu lauda de sine, dar prea multi s-au tot mirat de natura primitoare a romanului, ca-i greu sa nu fim trufasi uneori. Si e drept, ne-ajuta traditia si locurile in care ne-am nascut. Caci ne creste inima vazandu-i pe straini cuprinsi de uimire si admiratie pentru meleagurile ce se-ntind in fata lor. Iar de-i ducem intr-un sat de munte, unde miroase numai a tuica de prune si a balmos proaspat, unde oamenii-s darnici si binevoitori, greu s-ar mai abtine sa nu povesteasca amorezati pe la casele lor despre toate cele vazute.

Insa partea cea mai buna de-abia acum incepe. Adevarata Romanie se incearca prin mititei si sarmalute intolite in foi de varza, de vita de vie sau stevie. Prin mamaliguta si cas proaspat de la stana, prin carnuri felurite si neaparat un toi strasnic (sau doua, sau trei) de palinca. Si daca-i vorba de asa ocazie, scoatem de la pastrare borcanele de zacusca si muraturi si ultimii carnati afumati din porcul taiat asta iarna. Ori putem sa ne incumetam  la o ciorba de burta dreasa cu smantana (grija mare, caci asa noutate n-o fi chiar pe placul tuturor) sau niste friganele rumenite in ulei, de-ti lasa gura apa.

Sa-ncheiem ospatul cu niste cornulete fragede cu gem sau “deliciu turcesc”, sau macar cu o portie mare de cirese de mai, dulci si carnoase de-ti trosnesc in gura. Neaparat sa amintim, asa, in treacat, ca-s fructe sanatoase, crescute in gradini de tarani, de-aia-ti ramane pofta si gandul la ele. Si uite-asa, la sfarsitul ospatului, musafirul trebuie sa fi prins deja drag de plaiurile noastre si sa puna la cale sa se-ntoarca numaidecat, manat macar de dragul bucatelor romanesti.

Clatite frantuzesti de inalta clasa

Dragostea francezilor pentru clatite n-are leac. Mari amatori de deserturi fine, francezii au creat adevarate capodopere gastronomice, demne de pus pe mese regale. Traditia franceza cere ca in fiecare an, la sarbatoarea Intampinarii Domnului (“Le Chandeleur”, la francezi, sarbatorita in 2 februarie), gospodinele sa serveasca la cina clatite pregatite in casa. Se spune ca obiceiul a pornit de la vechile ritualuri romane pentru recolte bogate: aurii si rotunde, clatitele se aseamana cu soarele, care ajuta culturile sa rodeasca.

Cel mai cunoscut desert frantuzesc pe baza de clatite este “Crepe Suzette”, clatita invelita intr-un sos flambat de unt si zahar caramelizat, suc de portocale si aromata de coniac rafinat. Desi originile-i sunt disputate, clatita Suzette a ajuns pe mesele imparatesti de mai bine de 100 de ani. Cea mai vestita legenda spune ca desertul a aparut dintr-un accident in bucatarie.
Se zice ca, intr-o seara, la o cafenea eleganta din Paris, a poposit Printul de Wales, viitorul Rege al Marii Britanii. In timp ce ii pregatea clatitele preferate,  asistentul bucatar s-a trezit ca-i ia tigaia foc.  Cum timpul era prea scurt ca s-o mai ia de la capat, bucatarul de 14 ani a trimis desertul flambat catre masa Printului. “Delicios!” ar fi fost reactia Printului fascinat atat de tare de aromele clatitei incat a decis sa-l numeasca “Suzette”, dupa una dintre invitatele sale la masa.

Daca va ganditi sa pregatiti “crepes Suzette”, fiti cu bagare de seama sa nu va lipseasca ingrediente, ca sa nu va indepartati de la reteta originala. Preparati aluatul de clatite dupa aceasta reteta si adaugati coaja rasa de la 2-3 portocale.  Caramelizati 50 gr de zahar si turnati cu grija 80 – 100 ml de coniac sau lichior fin de portocale. Adaugati sucul de la doua portocale si lasati compozitia la foc mic, pana se topeste caramelul in lichid. Bine-ar fi sa puneti si vreo 50 gr de unt, ca sa devina sosul mai cremos. Amestecati usor si lasati sa fiarba la foc mic vreme de cateva minute, pana straluceste sosul. Serviti clatitele cu licoarea preparata si decorati-le cu bucati de portocala mustoasa.

Clatite americane

Auzim de-o vreme incoace tot felul de povesti despre cum mananca vecinii nostri de dincolo de ocean. Ba ca-s pofiticosi prea avizi de hamburgeri si hot-dogi, ba ca-s consumatori de prea multe semi-preparate sau ca nu-si fac timp sa ia pranzul pe indelete. N-or fi exemplare toate obiceiurile lor, dar zau ca nu prea ne vine sa-i judecam. Mai cu seama cand stim cu ce bunatati isi umplu farfuriile dis-de-dimineata, ca prea putini ar rezista unui asemenea ospat matinal.

Clatite pufoase cu sirop dulce si bacon prajit. Asa combinatie, nemaiuzita la noi, reuseste sa indulceasca toata familia. Pe copii ii cucereste gustul dulce si aromat al bananelor, al siropului de artar sau al mierii. Noua parca ne intra mai bine la suflet feliile crocante de bacon prajit, combinate cu dulceata insinuanta a clatitelor. Sa stiti ca pasiunea pentru dimineti cu clatite americane nu sta doar in gustul lor ademenitor. “Pancakes” se pregatesc rapid si usor, chiar si in zorii zilei de munca, chiar si atunci cand nu prea-ti vine sa gatesti. Uite, va propunem ca maine sa va rupeti din somn cu 15 minute mai devreme ca sa pregatiti un mic-dejun american autentic pentru cei mai dragi somnorosi ai casei.

Reteta e nemaipomenit de simpla:
500 g faina, 1 pliculet cu praf de copt, 3 oua, 500 ml lapte, vreo 3-4 linguri de zahar si un varf de cutit de sare – asta-i toata filozofia. Cateva picaturi de ulei Premium la locul potrivit rumenesc bine aluatul si-l fac usor crocant la exterior.

Mod de preparare: Intr-un castron, puneti laolalta laptele, ouale, zaharul si sarea. Le mixati bine sau amestecati cu un tel, apoi adaugati treptat faina cu praful de copt. Amestecati curajos si neintrerupt, ca nu cumva sa ramana cocoloase. Scurgeti putin ulei si pictati toata tigaia cu ajutorul unei pensule. Turnati cate un polonic din compozitie in tigaia incinsa si asteptati sa faca bule de aer la suprafata. Intoarceti clatita pe cealalta parte si o mai lasati un minut. Se scoate pe o farfurie atunci cand e aurie si simtiti ca nu va mai stapaniti poftele. Turnati miere sau sirop de ce vreti voi si asezati langa cateva banane ori niste felii crocante de bacon. Apoi treziti-i pe toti ai casei si spuneti-le ca ziua aceasta incepe cu “Rise and shine, dears!”

Clatite romanesti cu dragoste

Ne plac clatitele atat de mult incat indraznim sa spunem ca nu exista om sa le guste si sa nu ramana toata viata sub vraja lor. Clatite indestulate cu dulceturi parfumate aduse de la bunici, mai dulci ori mai acrisoare, mai fine ori cu bucati carnoase de fructe de tara, concureaza azi cu mai-modernele clatite invelite in creme catifelate de ciocolata neagra si vanilie si tot soiul de inghetate si budinci. Minunate-s si acelea cu umpluturi sarate de branzeturi si ciuperci de padure ori spanac, lasate la cuptor sa se-amestece aromele si imbracate in sosuri savuroase de smantana sau rosii.

Tare mandri ne-am arata dac-am sti ca din mainile noastre vrednice a iesit acest aluat atat de versatil al clatitelor. Reteta minune vine insa din bucatariile francezilor din Bretonia, in nord-vestul Frantei, si continea la inceput faina de hrisca. Abia in secolul al XX-lea, faina de grau a devenit la indemana tuturor claselor sociale, iar oamenii au inceput sa consume clatite la micul dejun, alaturi de cafea, sau ca desert la cina. La inceput, francezii le alintau “galettes”, adica “prajituri turtite”. Mai apoi a aparut termenul de “crepes”, derivat din latinul “crispus” ce inseamna “ondulat, rulat”.

Adevarul (nostru) este ca o clatita facuta acasa, intr-o dimineata de duminica, pentru cei iubiti care inca dorm, intrece orice fel de “creperie” frantuzeasca de traditie. Caci aici sta toata minunatia clatitelor: Le poate prepara oricine iubeste, bucatar sau nu, cu ingrediente putine ce-s mereu la indemana. Si la cat de aromate sunt, nici n-ai cum sa nu te simti iubit.

Daca aveti de gand sa-i treziti pe cei dragi sub miresme dulci de clatite, aveti nevoie de 3 oua, 150 g de faina, vreo  400 ml de lapte, cateva linguri de ulei Spornic La Toate, un varf de sare si neaparat o esenta de vanilie, rom ori putina coaja rasa de portocala, ce-i place somnorosului mai mult.  Dupa ce amestecati faina cu sare, incorporati ouale si laptele putin cate putin, amestecand continuu, pana ce devin de consistenta smantanii subtiri. Stropiti tigaia incinsa cu ulei de floarea-soarelui si turnati un polonic din compozitie, miscand tigaia ca se intinda bine “scrobul”. Dupa vreo 30 de secunde, intoarceti clatita rumenita si lasati-o inca pe-atat pe foc. Acum deja s-a raspandit in toata bucataria un fum parfumat cu vanilie, de clatite facute cu dragoste, ca niciun morocanos sa nu le mai poata rezista…

Obiceiuri de duminica: scovergi

De cand ne stim duminica a fost zi de relaxare, de petrecut si de mancat cu familia, ca doar n-ai altceva mai bun de facut. Dintre toate micile placeri ale zilelor  moi de duminica, parca cea mai draga este trezirea inviorata de dupa masa, la auzul cuvantului “scovergi”.

Aruncate cu viteza in tigaie de maini obisnuite cu treburile prin bucatarie, sfaraie umflande in ulei de floarea-soarelui involburat. Pe rand, una mai mandra ca alta, se asaza asudate pe servetul gros si alb ca zapada de la prima ninsoare mai abundenta. Nu asteapta prea mult sa fie apucate de maini grabite ce abia se mai pot abtine sub caldura dogoritoare a pufoaselor scovergi. Aurite si crocante la exterior, tin in ele un miez dulce si-afanat, cu gust de copilarie. Dar cu scovergile problema-i mare, caci niciodata nu ajung si orisicat te-ai chinui sa faci de multe, tot se trezeste cate-un vecin sa vina cu cate-o neintamplata cand simte-n aer mirosul lor. Dar ce s-o mai lungim, ca in scovergile acestea multi au gasit punct slab si oricat am creste parca tot ne tresar a drepti genunchii atunci cand auzim tigaia sfaraind a dulce.

Ca sa nu va simtiti sedusi si-abandonati, va lasam aici si reteta de scovergi minune, ca doar si noi stim ce-nseamna pofta neintrecuta a copilariei.

Musafiri de sarbatoare. Ce punem pe masa?

Nu-i om pe Pamant sa nu-i placa vremea de sarbatoare, cand toti cei dragi se-aduna in acelasi loc primitor, cand e timp numai de dragoste si vorbe bune, in jurul meselor bogate si aranjate festiv. Dupa un Paste asa calduros, in toate sensurile cuvantului, intram iarasi in sarbatoare, caci se-apropie ziua de Sf. Gheorghe. De nu purtam noi numele Sfantului, musai sa cunoastem pe cineva care se aniverseaza in 23 aprilie. Iar la oameni deschisi, casa se umple intotdeauna.

Daca se-anunta tumult mare, nu-i chiar cea mai buna idee sa va osteniti de cu o zi inainte, la pregatit ciorbe si fripturi meticuloase. Taina sta mai degraba in platouri fanteziste cu aperitive pregatite repejor, unele mai mandre si mai colorate ca celelalte, de-ti fura ochii si nu stii din care sa mai iei.

Daca v-apucati de dimineata, e timp destul sa pregatiti cateva farfurii cu oua umplute, ca-i o gustare fina si delicioasa. Ornati-le cu branza rasa, ardei rosu, patrunjel si marar si-or sa iasa o mandrete de platouri. Bine-ar fi sa va incumetati si la niste chiftelute de carne rotunjoare, cufundate in ulei de floarea-soarelui incins, ca sa capete o crusta rumena si delicioasa. Ca sa fiti siguri ca impresionati, le puteti roti prin seminte de susan inainte sa le dati la prajit.

La cat de rapide si de gustoase sunt, ar fi pacat sa nu asamblati si niste bruschetti, cum le zic italienii. Stropiti felii de bagheta prajite cu ulei de floarea-soarelui de presa sau cu ulei de masline extra-virgin, cum va place mai mult, si acoperiti-le cu tot felul de bunatati. Rosii taiate marunt amestecate cu usturoi, ciuperci cu maioneza, crema de branza cu ceapa verde si ridiche ori branza nobila cremoasa alaturi de feliute de sunca afumata… Orice ingredient aveti in bucatarie poate deveni indata o mica vedeta a mesei.

Sa nu care cumva sa uitati de platourile cu branzeturi si mezeluri, musai insotite de salate si legume proaspete, ca sa nu fie mancarea prea grea. Noi sfatuim sa pastrati la indemana toate ingredientele ramase dupa ce-s gata pregatirile, ca sa puteti incropi indata alte farfurii in caz ca va calca pragul musafiri neasteptati.

Cum scoatem petele de ulei

Tare mandra si minunata-i gospodina cand, intrata in febra gatitului cu drag si pasiune, isi leaga sortul si incepe a randui ingredientele pe blatul de lucru. O fi venind poate din dragul unor vremuri apuse, caci sortul de bucatarie poarta glasul molcom al bunicii si miresmele nostalgice ale celor mai bune mancaruri din copilarie. Cert este ca e tare util in bucatarie, mai ales cand e graba mare si n-ati vrea sa patati vreo haina buna.

Insa ce e clar, e clar: micile accidente in bucatarie sunt de neocolit si nici sorturile n-or fi ferite de ele. Cum necum, cand mancarea-i numa’ buna de pus pe masa si credeti ca treaba-i gata, va treziti cu niscaiva pete de ulei pe tesatura. E drept ca cel mai bine-ar fi sa actionati de indata ce s-a petrecut “dezastrul”. Cateva linguri de sare amestecate cu aceeasi cantitate de amoniac si dizolvate in apa calduta pot fi de folos. Puneti amestecul peste locul cu pricina si frecati bine cu un burete vreme de cateva minute, apoi spalati materialul. Daca mancarea-i pe foc si sunteti in graba mare, acoperiti pata de ulei cu doua-trei linguri de faina si lasati-o sa sada neatinsa cam o ora. Nu-i niciun bai daca in loc de faina folositi bicarbonat, amidon sau pudra de talc – ce va e mai la-ndemana. Dupa cateva zeci de minute, puneti tesatura la spalat.

Pana si un detergent de vase poate fi de folos in cazul petelor de grasime. Puneti-l pe pata si lasati-l cateva minute, apoi frecati bine cu o periuta.  Mare grija cu detergentii colorati, ca-i bine sa-i diluati cu apa dinainte, ca nu cumva sa coloreze tesatura. Amestecati o treime de otet cu doua treimi de apa si clatiti materialul, apoi spalati-l normal.

De-i vorba de pete mai indaratnice, lasate multa vreme pe haina, treaba poate fi mai grea si-o sa va ia mai mult timp sa le limpeziti. Dar munca nu-i nicio taina pentru noi, mai ales ca sortul de bucatarie e musai sa fie impecabil atunci cand incepem sa gatim.

Prieteni in bucatarie

Primavara da trezirea corpului si spiritului. Suntem mai veseli, mai activi, mai dornici de plimbari sub soare si de povesti amanate o iarna intreaga. Si poftele s-au trezit, amortite de atatea mancaruri grele si satioase. Iesim la vanatoare de legume si verdeturi, ca sa ne rasfatam apoi cu mese bogate, proaspete si usoare, in compania prietenilor regasiti dupa atata timp.

Multe-s de vorbit despre iarna ce-a trecut, dar si mai multe despre ce-o sa vina anul asta. Si cum altfel sa ne regasim decat in jurul unei mese pline cu de toate? Caci dintotdeauna oamenii s-au intalnit cu mare placere in jurul mancarii, la ceremonii, la sarbatori si la petreceri in care gatesc unii pentru altii. Mare onoare iti e oferita cand esti invitat sa gatesti la prieteni. Sa intri in bucataria unei gospodine vrednice nu-i putin lucru, daramite sa-i scoti oalele din dulapuri si sa-i schimbi randuiala, sa intinzi farfuriile pe masa sau sa amesteci tu in sosurile ei. In bucataria altuia, ca si-n suflet, e de umblat cu grija, ca de-ti deschide calea, e semn de mare incredere.

Si ce lucru frumos si incantator e cand se aduna femeile la gatit. Sfaturi si indemnuri rostite cu voci calde zboara de colo-colo, in timp ce mainile dibace nu stau o secunda. Acum se rostesc taine bine pastrate din mama-n fiica si se dezvaluie retete de familie si ingrediente secrete. Un strop de ulei bine turnat aici, doua firicele de busuioc aruncate acolo, o mana de cimbru proaspat pentru ciorba de fasole cu afumatura. Toate acestea in timp ce, din sufragerie, se aud voci apasate de barbat, animate de miresmele tot mai imbietoare, dinadins parca scapate din bucatarie.

Cu atatea maini iscusite, treaba nu e grea deloc. O supa facuta pe fuga si o carne rumenita rapid pot fi multumitoare. Dar cand esti cu oameni dragi, dupa atata iarna si odihna, parca nu-ti vine sa te lasi doar pe-atat.  Daca aveti nevoie, noi sarim in ajutor si va propunem un preparat domnesc si impunator intre toate bucatele, din carne frageda de curcan invelita cu grija in felii gustoase de bacon. Iar pe post de garnitura, musai sa fie chiar primavara, cu ale sale verdeturi si cruditati, scaldate in ulei si otet balsamic intr-un castron mare cat o zi de Post.

Cea mai buna paine

Pita romaneasca, focaccia mediteraneana, lipia arabeasca sau mai indepartata tortilla mexicana, baghete frantuzesti sau painea de pretzel – prietenul berii germane, paine din faina alba sau neagra, din secara, cu cereale integrale… Care-o fi, domn’e, cea mai buna paine?

Va zicem noi, pe drept. Cea  mai buna paine e cea framantata fix de mainile care-o rup in doua cand e gata, potrivita in cuptorul ale carui metehne le-am invatat pe de rost. Painea care ne inunda casa cu miresme nostalgice si pe care nu ne tin pofta si rabdarea sa o lasam la racit. Si-avem voie sa-i dam orice forma si s-o botezam cum vrem, s-o umplem cu seminte de tot neamul, sa-i dam crusta crocanta si rumena sau s-o fragezim sub un prosop cand e scoasa din cuptor.

Painii proaspat coapte, de orice fel ar fi, ii sta cel mai bine pe o masa plina, intre bucate alese. Rumen si crocant de trosneste cand il rupi, un codru de paine romaneasca e si mai gustos daca-i acoperit de un strat de vinete coapte, frecate cu ulei si ceapa din belsug. De-i soare afara si ne zboara gandul la vacante si mancaruri usoare, putem plamadi rapid cateva painici aromate, de inspiratie mediteraneeana. Neaparat sa fie parfumate cu tot felul de ierburi si mirodenii – oregano, busuioc, tarhon, si mangaiate cu ulei de masline fix inainte de a intra la cuptor.  Ca sa fiti siguri ca vor iesi cele mai bune paini, sfatuim sa folositi numai ierburi crude si musai un ulei extravirgin. De-o fi si din masline crescute-n Grecia si presate la rece, cum e uleiul Picasol, o sa va tot minunati de ce imbinare varatica de gusturi si arome ati mai creat… De va ganditi la o paine si mai speciala, innobilati cateva baghete din faina integrala cu… gustul soarelui. Presarati aluatul cu seminte de floarea-soarelui si, daca poftiti, cu bucati de masline carnoase, apoi dati-l la cuptor, dupa ce l-ati uns bine cu o lingura de ulei.

Oricum ar fi facuta, painea e consumata in mai toata lumea. Si pe drept. Gustoasa si satioasa este, caci n-am intalnit om sa nu-i placa. Lesne de gatit e, caci si stra-stramosii nostri au zis ca nu-i mare lucru. Si daca stim ce punem in ea, e musai sa fie buna si la sanatate. Si-atunci de ce sa n-o facem acasa? Framantata sau nu, cu lapte acru sau cu ulei si seminte,  curat romaneasca sau luata cu imprumut de prin alte tinuturi,  treaba cu cea mai buna paine, painea facuta acasa, este ca o impartim cu oameni dragi. Caci, daca nu stiati, cuvantul „companion” se trage din latinescul com – panis, cu paine”, care a devenit „cel cu care imparti painea”.