Viata noastra n-ar fi viata fara fire de dulceata. Inchipuiti-va, doar pentru o clipa, lumea fara prajituri si zaharicale, fara ciocolata, vanilie sau scortisoara, fara mirosul de lamai si portocale sau fara parfumul florilor de liliac sau trandafiri.\u00a0 Misiune imposibila, se aud glasuri de femei rasunand din bucatarii. Este ca si cum ai uita ca exista rasul copiilor, capul in nori sau zambetul femeii indragostite. Nu le credem o iota celor ce ar putea sustine ca s-ar lipsi cu usurinta de dulceturi si dulcegarii, orice diabet sau silueta ar invoca.<\/p>\n
Torturile insiropate pana la extaz si prajiturile ce tin intre foile lor fine valuri de placere pura in creme delicate s-au pregatit pentru parada pana azi, in umbra celor mai bine-crescuti cozonaci. La orice inceput de an, le vine negresit randul sa straluceasca pe mesele Ionilor si Oanelor. Zeci de combinatii de culori si texturi, straturi a cate 6-7 foi si blaturi umplute cu cr\u00e8ma de unt, vanilie, cacao, esente de rom si lichioruri alese. Ai zice ca nu mai au timp bucataresele si de impodobit, dar n-ai sa gasesti vreo patratica taiata inegal ori lipsita de fulgi de cocos, pudra de cacao sau margelute de ciocolata. Vorba aia, prajitura fara decor e ca femeia fara sulimanuri.<\/p>\n
Gasim de cuviinta sa delimitam de la capul locului placintele de prajituri. Desi placintele pot fi si ele deserturi elegante si dintre cele mai gustoase, le vom scoate din randul prajiturilor si ne vom ocupa de ele foarte serios intr-un alt post, cu totul special, conceput dupa chipul si insemnatatea lor. Inapoi deci, la cratita cu albusuri, la tavi si la cuptoarele noastre. Prajiturile sunt amintiri la portii mici. Tineti minte, desigur, vitrinele cofetariilor romanesti de pe vremuri, cu nelipsite savarine si amandine siropoase, prajitura Diplomat si tort Dobos, vesticul cremsnit (botezat, fara exceptie, \u201ccremes\u201d in tot Ardealul), ecleruri,\u00a0 profiterol, caroline, indiene sau Casata, un desert format din straturi de inghetata.<\/p>\n
Pasiunea noastra pentru deserturi nu-i de azi, de ieri. E cale lunga, ce coboara cateva secole in istorie, pana la prima \u201cconfetarie\u201d romaneasca. In jurul lui 1700, de exemplu, fascinati de fineturile dulci ale genovezilor din Caffa (Crimeea de astazi), comerciantii romani au inceput sa invete arta si rostul consumului zaharicalelor, \u201cconfeturilor\u201d si, in timp, au lasat comertul pentru manufactura, devenind mari mesteri cofetari. Influentati, cum altfel, si de sarailii, baclavale sau siropuri mieroase cu iz de fistic, vanilie sau trandafir. Un pas si-o trufa mai tarziu, apare si in bucatariile boierilor o varietate coplesitoare de confeturi, budinci, piscoturi, chisalite si sosuri de fructe, pogacele, nelipsite de la fiecare ospat al zilei.<\/p>\n
Dulci si esentiale, parti integrante ale identitatii oricarei familii, cele mai bune prajituri\u00a0poarta neaparat si denumiri frumoase, inspirationale: Alba-ca-Zapada, Desteapta, Buturuga, Moka, Tavalita, Carpati, Padurea Neagra, Noapte la Venetia, Kiss, Lamaita, Polara, Cabanuta, Orient. Deosebiri de gust sau de infatisare gasesti adesea, de la casa la casa, ca nu-i bucatareasa sa nu puna in reteta ceva \u201cde la ea\u201d. Dar oricum ar arata ele se cer admirate, poftite, gustate si neaparat laudate. Ca asa e in viata, si cu femeile si cu prajiturile: poama buna nu se afla dupa fata, ci dupa dulceata.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"