De cand ne stim duminica a fost zi de relaxare, de petrecut si de mancat cu familia, ca doar n-ai altceva mai bun de facut. Dintre toate micile placeri ale zilelor \u00a0moi de duminica, parca cea mai draga este trezirea inviorata de dupa masa, la auzul cuvantului \u201cscovergi\u201d.<\/p>\n
Aruncate cu viteza in tigaie de maini obisnuite cu treburile prin bucatarie, sfaraie umflande in ulei de floarea-soarelui involburat. Pe rand, una mai mandra ca alta, se asaza asudate pe servetul gros si alb ca zapada de la prima ninsoare mai abundenta. Nu asteapta prea mult sa fie apucate de maini grabite ce abia se mai pot abtine sub caldura dogoritoare a pufoaselor scovergi. Aurite si crocante la exterior, tin in ele un miez dulce si-afanat, cu gust de copilarie. Dar cu scovergile problema-i mare, caci niciodata nu ajung si orisicat te-ai chinui sa faci de multe, tot se trezeste cate-un vecin sa vina cu cate-o neintamplata cand simte-n aer mirosul lor. Dar ce s-o mai lungim, ca in scovergile acestea multi au gasit punct slab si oricat am creste parca tot ne tresar a drepti genunchii atunci cand auzim tigaia sfaraind a dulce.<\/p>\n
Ca sa nu va simtiti sedusi si-abandonati, va lasam aici<\/a> si reteta de scovergi minune, ca doar si noi stim ce-nseamna pofta neintrecuta a copilariei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"