Sarbatoarea aromelor, salatele festive

Doua obiceiuri s-au pastrat (cu litera de lege, am zice) la sarbatorile noastre crestine: sa fie casa curata cum e sufletul credinciosului si sa nu-i lipseasca nimic mesei de sarbatoare. Aceasta indestulare, sora cu mesele de Craciun si de Anul Nou, de Rusalii si din toate zilele sfintite, a fost imboldul nostru intr-o intrecere veche de secole a bucatariilor lumii. Pentru ca suntem fara tagada realizatorii unui spectacol gastronomic al abundentei si varietatii.

La aceasta betie de culori si arome, participa, pe rand, supe fine si ciorbe bogate, fripturi scaldate in tot felul de baituri, cartofi alintati cu untura si sunculita taraneasca, cratite strasnice cu cate 60 de sarmale, platouri incarcate de oua umplute, chiftelute, drob, caltabosi, tobe, sangereti, jumari si branzeturi in toate nuantele de alb si galben. Un tablou culinar intregit neaparat de castroanele cu salate traditionale, prezente cu sfintenie la toate orele de sarbatoare. Pentru aparitiile mereu incantatoare pe mesele romanesti, pentru finetea sosurilor si-a maionezelor partase, pentru buchetele de arome si texturi, inchinam urmatoarele randuri celor mai dichisite salate romanesti.

Prima pe lista, colorata din seama afara si poate cea mai iubita dintre salatele festive, este de fapt un melanj de culturi. Frantuzoaica seducatoare, dupa nume, nemtoaica bucalata, dupa baza de cartofi cu maioneza si rusoaica vrednica, dupa origini. Salata boeuf, desigur, botezata de unii “a la russe”. Candva, cumva, ne-am indragostit iremediabil de aceasta mancare si ne-am atribuit toate drepturile asupra ei. Asa ca, desi este cunoscuta ca salata din carne de vita, traducerea si adaptarea difera de la bucatarie la bucatarie. O preparam cu pui sau curcan, cu rata, peste sau mezeluri, ba chiar s-a auzit de “salata boeuf fara carne”. Cel mai frecvent obicei insa e nascut din chibzuinta gospodinelor, care fierb carnea de pasare intr-o supa cu galuste sau taitei de casa si o maruntesc apoi in salata noastra cea de toate zilele de sarbatoare.

Dupa platourile cu boeuf de pe linia frontului culinar, stau rezervele camuflate sub decoratiuni de patrunjel si gogosari murati: salate de vinete, de ciuperci sau de fasole verde usturoiata si miruita cu maioneza de casa. Dintre acestea, se gaseste cel putin una sa ne invioreze poftele si s-o intindem in graba pe o bucata de paine. Si totusi, de vei privi si mai departe pe masa de sarbatoare, gasim o salata dintre cele mai fine, consumata inca din vremea Imperiului Bizantin. Icrele de crap, de stiuca sau de salau, frecate cu ulei de floarea-soarelui si zeama de lamaie, se gasesc pe mesele celor mai vrednice gospodine, caci e nevoie de forta ca sa fie batute timp indelungat. Li se adauga uneori miez de paine proaspata sau gris, ca sa devina pufoase si sa creasca spornic, sau poate doar pentru a capata gustul si textura icrelor pregatite de mama acum prea multi ani.

S-a mai vazut la mesele traditionale salata orientala cu muraturi si peste afumat sau salata de sfecla rosie cu maioneza si chimen (botezat de moldoveni “secarica”, sa nu-l incurce cu chimionul din bucataria arabeasca). Dar pana la faima “biofului”, vinetei sau icrelor e cale lunga si-apoi, e obligatoriu pentru salate sa se prezinte impecabil la masa, ca sa poata sta demne langa toate minunatiile bucatariei romanesti de sarbatoare.

by