Gata si sarbatorile de iarna cu petrecerile lant. Au inceput pe cand era decembrie mic, cu Sfantul (Mos) Nicolae, apoi cu Ignatul si Craciunul, imediat a venit si Sfantul Stefan, apoi Anul Nou, cu Sfantul Vasile dupa el, iar in primele zile din ianuarie, iata, avem Boboteaza si Sfantul Ion. Asa inchidem socotelile noi, romanii, cu anul ce tocmai a trecut. Cu petrecere mare de tot. Si pentru ca e ultima din “sezon”, dar si pentru ca suntem siguri ca nu e suflet pe aici, sa nu aiba cel putin o rubedenie mai indepartata sau vreun coleg de serviciu, mandri purtatori ai numelui Botezatorului.
Nu vom lasa ne-povestita sarbatoarea aceasta, caci in cautarile noastre, am gasit prin datinile stravechi, un obicei aproape disparut, dar care este demn de toata atentia. In lumea satului de demult, zilei de 7 ianuarie i se mai spunea si Ziua Femeilor. Chiar asa. Si era vreme de mari petreceri doar pentru ele, barbatii fiind in mod categoric exclusi. Isi lasau treburile caselor pe mana soacrelor sau a fiicelor lor – cele nemaritate – si plecau in sat cu mancare si bautura, sa chefuiasca in lege cu suratele lor, considerand (si afirmand sus si tare) ca in aceasta zi ele sunt la fel de tari si puternice ca barbatii, daca nu si-un pic peste dansii.
Etnologii au semnalat asemanari cu ritualuri stravechi de pe vremea tracilor, cand toata suflarea “agrara” inchina un pahar sau doua, sau o duzina, zeului Dyonissos ocrotitorul recoltelor si, in special, al vitei de vie. Odata cu impamantenirea crestinismului obiceiul s-a “amestecat” cu botezarea apelor (Boboteaza) si a Mantuitorului (Sf. Ion) in apele Iordanului. Iar obiceiul a mai fost semnalat si cu denumirea de Iordanitul Femeilor.
Noi suntem ferm convinsi ca si astazi, dupa toata truda de o luna intreaga, in bucatarie si prin casa, o sarbatoare inchinata exclusiv femeii, ce pe toate-toate le randuieste cu grija, ar putea fi un obicei ce merita “resuscitat”. Macar ca semn al recunoasterii rolului decisiv al femeii in formarea si mentinerea obiceiurilor si traditiilor ce nasc identitatea, unicitatea unui popor. Sau ca semn al pretuirii noastre nesfarsite pentru ca, in fiecare an, adauga sensuri noi unor cuvinte simple ca “placut”, “aromat”, “fin” sau “delicios”.
Se mananca piftii si cozonaci (bineinteles) si se bea vin rosu. Mult. Cat se poate de mult. Si pentru Dyonissos si in amintirea taierii capului Sfantului Ion Botezatorul. Strazile rasuna de muzica si colindatori-uratori de belsug si viata buna. Lumea toata parca se ameteste ca pentru ultima data, cu credinta si cu speranta ca, pe cat de mult te veselesti acum, pe atat de bogat iti va fi si anul ce urmeaza.
In semn de mare recunostinta, si noi, echipa Spornic, dorim sa le mai multumim inca odata tuturor femeilor ce “bucataresc” alaturi de noi, si sa le uram din suflet Ioanelor (cu toate declinarile, Oane, Ionici, Ionute) multi ani fericiti. Si daca vreodata ziua asta va fi din nou inchinata femeilor (pe drept, zicem noi) iar datina ne va “obliga” pe toate s-o luam si noi putin pe ulei, macar o zi intr-un an, sa nu uitati ca aici ati auzit prima data si ca recomandarea a venit de la specialisti (sic).
by 