Arome de vacanta de vis. Reteta Bucovina.

Poate ca nu este vreme de planificat concedii sau vacante, insa pentru o hoinareala de sfarsit de saptamana putem gasi energie si chef de colindat daca se intampla sa auzim vreo istorioara despre locuri ca de basm si oameni harnici si primitori, ca aiasta ce urmeaza.

In vremuri de demult, intr-o tara nu foarte indepartata, in care padurile de fagi falnici impresurau coastele si vaile unor munti de o frumusete ireala, se nastea din parinti vrednici si gospodari o minunata cultura gastronomica. Cu anii care treceau ea tare mult se imbogatea, prin alaturarea cu alte culturi ce mai poposeau pe-aici, cu miresme dulci, arome imbietoare si cu o noblete incantatoare.

Acestei tari i s-a spus de pe-atunci Bucovina cea Dulce. I se mai zicea si Tara de Sus, probabil pentru ca aici oricine ajunge nu poate sa nu vada cu ochii lui cum cerul, ostenit, se odihneste in obcinele muntilor si dealurilor ei, rezemat parca de tamplele ciobanilor ce-si poarta domol turmele prin aceste meleaguri. Apropierea aceasta, nemaivazuta in alte parti, este probabil si motivul pentru care gasesti din loc in loc case sfintite in culori ce nu se pot inchipui cu mintea, ci doar trai, pe loc, cu ochii: albastrul de Voronet, verdele de la Arbore, galbenul de la Moldovita sau rosul de la Humor.

Este seducatoare prin infatisare, insa iti poate fura pentru vecie inima daca poposesti oleaca mai mult si apuci sa gusti din ofrandele sale generoase, inchinate intotdeauna Celui ce pe toate le potriveste, intru indestularea si bucuria oamenilor de-aici si, mai ales, a oaspetilor lor. Ospetia in Bucovina inseamna o masa cu cel putin 6 feluri de mancare parca pe pofta unor uriasi croite: Borsuri acrisoare de inflacarat inima, cu urzici, ciuperci sau tot felul de carnuri de pasare sau de peste, umpluturi, perisoare si parjoale din carnuri fine de rata sau gasca, tochituri si tocanite inmiresmate, gemuri, peltele si dulceturi, placinte, turte, alivenci, invartite, papanasi si, desi in ultimul rand, primele, cand vine vorba de clasament, sarmalele si sarmalutele modovenesti.

Caci, sub cuvant de onoare va spunem, ca nicaieri nu o sa mai gasesti atata pricepere si osteneala pentru acest preparat, fel de mancare, rapsodie a simturilor ( spuneti-i cum doriti, oricum nu-i suficient pentru a descrie experienta directa) ca in Bucovina.

Sarmalele in cuiburi de cinci. Pare o gluma dar va asiguram ca nu e. Nici pe departe. Este vorba de cinci tipuri de sarmalute diferite intre ele, invelite minimal in foi de varza adunate intr-o sarma mai mare, cuibul, pentru degustarea pe rand si impreuna cumva a cinci arome, cate una parca pentru fiecare deget care-ti ramane de lins. Una-i cu carne de porc, alta-i cu pasare (curcan sau gasca), urmatoarea cu vita si ultima din cele cu carne, este din miel sau din ied. Cea de pe urma este umpluta cu ciuperci murate sau proaspete. O felioara de slana afumata sta in fiecare dintre ele pentru alinierea aromelor la functia lor ultima: transformarea unui preparat in piesa de rezistenta culturala cu caracter de arta culinara pura.

Aceste sarmalute epice se servesc intodeauna cu cea mai buna smantana cu care te poti intalni intr-o viata de om. Tot asa se servesc si placintele cu branza … si tochiturile… si borsurile … si papanasii … si alivencile … si perisoarele cu marar … si turtele … si parca si norii de pe cerul acesta turtit …

by