Aproape primavara. Schimbari pe pamant si in cer. Primele fire de ghiocei si pasarile intoarse din alte lumi vestesc deja un alt ritm al naturii. Primavara pulseaza deja ca inima de fetiscana indragostita. De-aia i-or fi zis “luna dragostei” lui Faurar. Caci iubirea n-are nevoie de multe artificii ca sa-si arate fata. Asa am crezut in ultimii ani, fiindca ne-a sedus moda sarbatorilor de imprumut occidental. Ziua valentinilor pare ca nu sarbatoreste iubirea curata, ci, mai degraba, trufele de ciocolata la suprapret si aceleasi buchete de trandafir rosu. Dar dragostea inseamna mai mult decat filme si reclame siropoase, torturi in forma de inima, vinuri spumante si dantelute roz.
Iata de ce povestim astazi despre dragobete. Cu sinceritate si drag, fara petale de flori, coloana sonora sau decor special. Dragostea e dragoste. Chiar si pentru ultimii batrani ramasi prin sate. La ei, dragobetele are semnificatie speciala. Ne-a povestit noua un batranel din Tara Oasului ca, pe vremea lui, tinerii asteptau toata iarna ritualurile si obiceiurile sacre de dragobete. Atunci isi gasea fiecare perechea pentru anul urmator si, de multe ori, ajungeau sa se casatoreasca. Bucuria absoluta, caci nimic nu era mai rau in viata satului romanesc decat sa te duci neluat in lumea celor drepti.
Dragobete cap de primavara, asa-i mai spune prin sate. In zone diferite veti gasi date diferite in care il sarbatoresc, de la mijlocul lui februarie la 1 sau 3 martie. Mai nou, dragobetele saruta fetele in 24 februarie, sa nu ramana prea mult in urma valentinului american. Etnologii zic c-ar fi mostenire “de familie”, de la Serbarile Lupercalia din Roma Antica. Romanii puneau la cale in fiecare februarie ceremonii si jocuri la care barbatii tineri alergau pe jumatate dezbracati pe strazi, iar femeile neluate isi cautau pereche. Toate faceau parte dintr-un ritual pagan pentru fertilitate si nasteri usoare.
Dragobetele romanesc sta mai degraba sub semnul delicatetii primaverii si e timid ca fecioarele de maritat. Asta e singura zi din an cand fetele necasatorite umbla singure prin paduri si campii. Tot azi, se spala pe fata cu zapada topita, care se zice ca e nascuta din surasul zanelor. Imbracate in straiele de duminica, pleaca la cules de urzici, viorele, ghiocei si se intorc alergand spre sat. Fiecare e urmarita de cate un flacau care-i va fura o sarutare atunci cand o prinde. Daca e pe placul fetei, se cheama ca are loc “logodna de dragoste” si cei doi vor fi impreuna tot anul. Alteori, se iau la biserica de cum incepe toamna. Pe seara, asa cum se implineste orice sarbatoare la romani, tinerii incing o petrecere cu mancare si bautura ca-n povesti. Ca-n povestile cu “fericiti pana la adanci batraneti”, desigur. Asta-i rostul zilei lu’ Dragobete.
Cand incepe si “cat dureaza” traditia?
Mare pacat de traditiile noastre. Obiceiurile se sting, desi focurile ard in continuare in inimile acelora care iubesc. Florile de camp se inlocuiesc cu buchete gata dichisite. Fetele nu se mai gatesc in costum popular. Sarutul pe buze nu mai tine promisiunea unei iubiri adevarate. Prea putini mai cred in iubitul in stil romanesc. Si chiar mai putini se mai opresc din treburi si pregatiri sub soarele sfant de dragobete. Avem alte treburi azi, zice tineretul. Sesiuni de examene, scoala, munca, astenie de primavara si cure de detoxifiere… “cine mai are timp de datini stravechi si ritualuri magice de iubit?”
Pe noi nu ne lasa inima sa renuntam la ele. Si nu ne-om da batuti in fata unei sarbatori americane a iubirii consumeriste. Ba chiar, ne cautam “echipa”. Echipa oamenilor care iubesc si simt in romaneste. In cuvinte si retete culinare de gatit si savurat in doi. Fara tigai in forma de inima, ci cu vase de tuci, aluat framantat cu mainile voastre, ulei romanesc si dulceturi din camari de gospodine. Caci dragostea, ca vesnicia, tot la sat s-a nascut.
by 