“Gustul copilariei”, vorba pe care o rostim des in fata unor dulciuri de care, poate, am avut prea putin parte cand eram pici. Dar cine-ar putea uita emotia zilelor de sarbatoare (chiar daca nu sarbatoream nimic) cand primeam de la batrani doua patratele de glucoza, cateva bomboane “prafuite” cu cacao ori cate-o bucata de halva uleioasa, de ne lingeam degetele in cautarea ultimei firimituri. Erau vremurile cum erau, dar copiii din noi au ramas cu amintirile frumoase, si iata ca ne trezim azi tanjind dupa acel pachet de halva sfaramicioasa din seminte de floarea-soarelui.
Astazi e la fel de greu sa gasesti halvaua copilariei in magazine (ce ironie), dar nu pentru c-ar fi rafturile goale, ci fiindca pachetele colorate contin de cele mai multe ori o halva fina de origine arabeasca, pe baza de seminte de susan. Cu o consistenta ceva mai moale decat halvaua copilariei noastre, deliciul arabesc contine tahini (pasta de susan), zahar sau miere si bucati de fistic, caju, stafide sau seminte de floarea-soarelui. Al doilea tip de halva arabeasca, mai putin popular la noi in tara, este preparat pe baza de gris si sirop de zahar si are o textura gelatinoasa si translucida.
Acum, ne-ar bate Dumnezeu sa zicem ca n-or fi gustoase halvalele orientale, dar parca tot nu-s pe sufletul nostru. C-asa-i omul cand se deprinde cu ceva. Halvaua “romaneasca” e preparata doar din samburi de floarea-soarelui zdrobiti si tasati. Nu-i nici pe departe la fel de fina ca sora ei turceasca si poate fi prea tare sau prea sfaramicioasa, cum ti-o fi norocul. Dar asta-i halvaua, parte din copilaria noastra, pe care ne-o aducea vreo matusa ce venea in vizita din alt oras de-i declaram loialitate vesnica pentru minunatul cadou. Sau desertul favorit al bunicilor nostri, mai ales in vreme de post. O sursa excelenta de energie pentru nepoti, asa considerau ei.
Si daca-i asa de greu de gasit in magazine, sa facem halva acasa, dupa propunerea noastra. O data, de doua ori, de trei ori, pana iese fix ca halvaua de pe vremuri si copilul din noi e fericit.
by 