Uleiul cel mai bun

Uleiul cel mai bun

Fascinatia omenirii pentru “aurul lichid” pare ca nu cunoaste limite. Se lasa cu greu smuls din seminte, din samburi, din frunze sau fructe si se transforma apoi, pe rand, in hrana, in leac sau in lumina. Unde incepe si unde se termina povestea acestei licori magice vom deslusi, de vom putea, in randurile ce urmeaza.

Probabil ca in zorii existentei, omul a aflat ca ungerea, alunecarea usoara sau gustul mai bun al mancarurilor se datoreaza unor grasimi speciale si, grabindu-se, a vanat vreo salbaticiune mai rotunjoara, banuind-o de astfel de rezerve. De bucurie si indestulare, s-a asezat apoi pe marginea unei ape si s-a deprins cu mestesuguri noi, incantat pesemne de dulceata fructelor, dupa care nu mai trebuia sa alergi prin padure. Acestea cresteau in acelasi loc, in fiecare an, in aceeasi perioada, undeva pe langa casa lui. Si se hraneau doar cu soare, ploaie si un pic, doar un pic din grijile lui.

Ulei de palmier, ulei de soia, ulei din seminte de bumbac, din seminte de canepa, de in ori susan, din seminte de floarea soarelui, din rapita, din porumb, din nuca de cocos, sau din avocado (da, din fruct), din seminte de dovleac, din argan, din masline, din tarate de orez, din alune, din nuci sau migdale, chiar si din seminte de mustar sau sofran.

In fiecare parte a lumii acesteia, s-a descoperit printre ele macar una, care apasata cu putere de credinta stapanului, sa lacrimeze curat uleiul cel atoate-trebuincios. Si pentru ca toata cazna aceasta sa fie stiuta si niciodata uitata, i-au dat un nume frumos: untul-din-lemn. L-au asezat apoi la loc de mare cinste alaturi de apa, paine si vin in ritualurile lor, botezandu-si cu el copiii sau purtandu-l pecete a credintei pe fruntile lor. L-au inzestrat cu puterea mirarii absolute si cu toata puterea lor pamanteana si i-au spus Mir.

Generatii dupa generatii intregi au transmis si intregit mestesugul stoarcerii “lemnului” de pretiosul sau dar.  Caci lemn este tot ce creste sub soare si are radacini in pamantul pe care il lucreaza cu bratele, il ingrijesc cu inima si-l uda cu sudoarea fruntii. Cu graiul si cu sufletul ingrijesc de plante si arbori care, imblanzite, se inmultesc si-i sporesc recoltele si belsugul. Cu mintea le descopera tainele ascunse in samburi si seminte, inventand metode si retete noi pentru aflarea “aurului” celui mai curat.

Facebookgoogle_pluspinterestby feather

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *