Comorile, de orice fel ar fi ele, au obiceiul de a fi extrem de discrete. Se feresc de ochii lumii si isi cauta salas prin locuri ferite, legate de civilizatie prin drumuri anevoioase si insemnate doar de fiinte la fel de discrete ca si ele. Astfel de drumuri tainice gasesti prin muntii nostri, daca te incumeti sa iesi din multimile migratoare cautatoare de bronz pe la mare sau de frigari pe la poale de munte.
Pe drumurile de munte se paseste cu smerenie, cu gandurile adunate strans in jurul inimii. Ingustimea potecilor iti aminteste permanent ca viata asta este un joc individual, “la simplu”, cum zic tenismanii. Cu pulsul crescut de la urcus, cu respiratia intretaiata de la frumusetea locurilor, nici nu stii cand ajungi pe taramurile magice unde comorile stau ascunse de veacuri in murmurul izvoarelor, in freamatul padurilor sau in urmele pasilor turmelor de miorite care vara urca muntii, consumandu-le verdeata si racoarea.
Cand linistea are miros de cetina si cas proaspat de oaie, atunci sa stii ca ai ajuns. Rasuna singur si tot mai clar doar cantecul talangilor si al latratului cainilor ciobanesti, care isi anunta cu loialitate stapanii de oaspetii nesperati. Cu simplitatea specifica oamenilor muntelui, ciobanii te imbie sa poposesti la asezarea lor modesta si te poftesc in jurul unui ceaun de bucurie. Sunt fascinante gesturile aproape ritualice ale baciului, care pune lalolalta roadele muncii sale si grija pentru cei dragi, intr-o mancare cu aroma ardeiata. Tocanita de miel de la stana se savureaza la liziera padurii, in timp ce iti tragi sufletul dupa o calatorie anevoioasa, ca de o viata.
Retete vechi de sute de ani tainuiesc mancaruri unice la fiecare stana. Balmosul, preparat traditional ciobanesc, este un soi de mamaliga fiarta cu jintuiala (adica zerul gras ramas in urma separarii casului din laptele de oaie), in care se topeste o mana zdravana de cas de oaie. In timp ce baciul usureaza mioarele de lapte, ciobanita randuieste ingredientele si pregateste focul, raspandind un parfum sanatos de rasina. Un castron de balmos untos si aromat vine ca o recompensa. Un fel de exces culinar la munte, locul unde excesele isi au rareori locul. Echilibrul, absolut necesar, e stabilit la final de o cana de apa rece de izvor, cu gust salbatic de stanca.
Comorile tainice ale muntilor se descopera pasind nu doar cu talpa, ci si cu sufletul. Si cu mintea deschisa la tot ce-ti impune muntele si la tot ce iti este dat sa gasesti, sa gusti si sa simti. Paseste netulburat catre stanele de dincolo de nori, iar pe drumul de intoarcere te vei gasi, cu siguranta, mai bogat.
by 