Prieteniile legate peste granite se nasc adesea din povesti despre locurile natale si se pecetluiesc cu chemarea de a vizita tara celuilalt. De obicei, nu tragem sperante c-om primi vizita prea curand, dar vine si vremea cand se-anunta musafiri din strainatate. Unde-i ducem? Ce le-om pune pe masa? Nu ne putem prezenta fiestecum, caci trebuie sa ducem mai departe vorba despre ospitalitatea romaneasca.
Stim cum e cu lauda de sine, dar prea multi s-au tot mirat de natura primitoare a romanului, ca-i greu sa nu fim trufasi uneori. Si e drept, ne-ajuta traditia si locurile in care ne-am nascut. Caci ne creste inima vazandu-i pe straini cuprinsi de uimire si admiratie pentru meleagurile ce se-ntind in fata lor. Iar de-i ducem intr-un sat de munte, unde miroase numai a tuica de prune si a balmos proaspat, unde oamenii-s darnici si binevoitori, greu s-ar mai abtine sa nu povesteasca amorezati pe la casele lor despre toate cele vazute.
Insa partea cea mai buna de-abia acum incepe. Adevarata Romanie se incearca prin mititei si sarmalute intolite in foi de varza, de vita de vie sau stevie. Prin mamaliguta si cas proaspat de la stana, prin carnuri felurite si neaparat un toi strasnic (sau doua, sau trei) de palinca. Si daca-i vorba de asa ocazie, scoatem de la pastrare borcanele de zacusca si muraturi si ultimii carnati afumati din porcul taiat asta iarna. Ori putem sa ne incumetam la o ciorba de burta dreasa cu smantana (grija mare, caci asa noutate n-o fi chiar pe placul tuturor) sau niste friganele rumenite in ulei, de-ti lasa gura apa.
Sa-ncheiem ospatul cu niste cornulete fragede cu gem sau “deliciu turcesc”, sau macar cu o portie mare de cirese de mai, dulci si carnoase de-ti trosnesc in gura. Neaparat sa amintim, asa, in treacat, ca-s fructe sanatoase, crescute in gradini de tarani, de-aia-ti ramane pofta si gandul la ele. Si uite-asa, la sfarsitul ospatului, musafirul trebuie sa fi prins deja drag de plaiurile noastre si sa puna la cale sa se-ntoarca numaidecat, manat macar de dragul bucatelor romanesti.
by 