Categorie: Ocazia

Un pic de aici, un pic de acolo, un nimic de dincolo… asta-i de baza pentru iesitul la picnic. Farfuriile se umplu si se termina pe data, discutiile despre mancaruri insa, ba. Combinatii simple dar de efect, condimente secrete, specialitati aduse de te miri unde, taine din macelarie sau mostenite din strabuni, nelipsita discutie despre haiduci care mancau tot anul sub cerul liber, despre cat ingrasa sau nu berea. Toate acestea si inca o mie si una de povesti cu gust se desfasoara in jurul unui gratar, pe iarba moale si cu padurea aproape.

Traditie de familie zic unii, semn de prietesug zic altii, sa mai scoatem si copiii astia din casa, se scuza vreo doamna. Avem si mofturi in zona de picnic. Ca nu e curat sau e primitiv, ca nu-i prea nobil sau ca-i prea popular. Un lucru e sigur. Interesul e cert si direct proportional cu numarul total de calorii pregatite pe jar. Iar subiectul nu lasa pe nimeni pe dinafara.

Fara indoiala ca gatitul la foc deschis are radacini imemoriale, in insasi evolutia noastra ca specie. Nu credem ca cineva (vreo natie) si-ar aroga vreun statut de intemeietor al obiceiului.  Vom gasi, fara exceptie, la fiecare neam, o ramasita macar, a obiceiului de-a sta in jurul unui foc, laolalta, gatind si povestind. Exista totusi doua culturi care au impus, prin practica asidua, desigur, denumirea acestui obicei. De la francezi am invatat ca se numeste picnic. De la americani ca se numeste barbeque. Desi mai rar intalnit la noi, termenul americanesc, este mult mai aproape de realitatea romaneasca decat termenul frantuzesc.

“Pique-nique” a aparut in Franta odata cu Republica, cand revolutia cea mare a transformat niste domenii private de vanatoare in parcuri neasteptat de publice. Si uite cum doua vorbe au devenit codul pentru o intalnire cu prietenii pe un petic de iarba verde. Adica, fiecare aduce cate un “mic-nimic” sa incropeasca o masa comuna (ca si revolutia) si sa fraternizeze cu egalii sai, sarbatorind Libertatea. Francezii au pastrat acest obicei cu sfintenie pana in zilele noastre, si, intelegand probabil mai bine sensul sintagmei, ies la iarba verde cu mancare putina, de obicei ceva dulce sau vreo delicatesa din ficat de gasca, dar cu nelipsitul si celebrul lor vin spumant. Mai multa bucurie pentru spirit ai putea zice.

La noi lucrurile sunt usor pe dos cu termenul frantuzesc. La marginea unei paduri, unde face romanul gratar, poti ridica baricade adevarate din caserolele ce ies din sacose. Ceaunele sfaraie ulei curat, fripturile inmiresmate si salate sclipitoare iti zambesc imbietor, iar aperitivele si prajiturile pregatite din timp de maini pricepute, asteapta cuminti sa le vina randul. La padure sau in curtea proprie, festinul culinar la romani este legat de viata sociala. O invitatie la gratar e aproape ca o cerere in casatorie. Refuzul nu este de inteles sau de iertat. Un sport national, mai glumesc unii mai pretiosi pe seama petrecaretilor. Sa mearga la Paris, zic ceilalti. Asa incepe discutia. Asa se sta de taina pe la noi. Langa foc totul devine magic. O fi de la fluturi…

Prieteniile legate peste granite se nasc adesea din povesti despre locurile natale si se pecetluiesc cu chemarea de a vizita tara celuilalt.  De obicei, nu tragem sperante c-om primi vizita prea curand, dar vine si vremea cand se-anunta musafiri din strainatate.  Unde-i ducem? Ce le-om pune pe masa? Nu ne putem prezenta fiestecum, caci trebuie sa ducem mai departe vorba despre ospitalitatea romaneasca.

Stim cum e cu lauda de sine, dar prea multi s-au tot mirat de natura primitoare a romanului, ca-i greu sa nu fim trufasi uneori. Si e drept, ne-ajuta traditia si locurile in care ne-am nascut. Caci ne creste inima vazandu-i pe straini cuprinsi de uimire si admiratie pentru meleagurile ce se-ntind in fata lor. Iar de-i ducem intr-un sat de munte, unde miroase numai a tuica de prune si a balmos proaspat, unde oamenii-s darnici si binevoitori, greu s-ar mai abtine sa nu povesteasca amorezati pe la casele lor despre toate cele vazute.

Insa partea cea mai buna de-abia acum incepe. Adevarata Romanie se incearca prin mititei si sarmalute intolite in foi de varza, de vita de vie sau stevie. Prin mamaliguta si cas proaspat de la stana, prin carnuri felurite si neaparat un toi strasnic (sau doua, sau trei) de palinca. Si daca-i vorba de asa ocazie, scoatem de la pastrare borcanele de zacusca si muraturi si ultimii carnati afumati din porcul taiat asta iarna. Ori putem sa ne incumetam  la o ciorba de burta dreasa cu smantana (grija mare, caci asa noutate n-o fi chiar pe placul tuturor) sau niste friganele rumenite in ulei, de-ti lasa gura apa.

Sa-ncheiem ospatul cu niste cornulete fragede cu gem sau “deliciu turcesc”, sau macar cu o portie mare de cirese de mai, dulci si carnoase de-ti trosnesc in gura. Neaparat sa amintim, asa, in treacat, ca-s fructe sanatoase, crescute in gradini de tarani, de-aia-ti ramane pofta si gandul la ele. Si uite-asa, la sfarsitul ospatului, musafirul trebuie sa fi prins deja drag de plaiurile noastre si sa puna la cale sa se-ntoarca numaidecat, manat macar de dragul bucatelor romanesti.

Primavara da trezirea corpului si spiritului. Suntem mai veseli, mai activi, mai dornici de plimbari sub soare si de povesti amanate o iarna intreaga. Si poftele s-au trezit, amortite de atatea mancaruri grele si satioase. Iesim la vanatoare de legume si verdeturi, ca sa ne rasfatam apoi cu mese bogate, proaspete si usoare, in compania prietenilor regasiti dupa atata timp.

Multe-s de vorbit despre iarna ce-a trecut, dar si mai multe despre ce-o sa vina anul asta. Si cum altfel sa ne regasim decat in jurul unei mese pline cu de toate? Caci dintotdeauna oamenii s-au intalnit cu mare placere in jurul mancarii, la ceremonii, la sarbatori si la petreceri in care gatesc unii pentru altii. Mare onoare iti e oferita cand esti invitat sa gatesti la prieteni. Sa intri in bucataria unei gospodine vrednice nu-i putin lucru, daramite sa-i scoti oalele din dulapuri si sa-i schimbi randuiala, sa intinzi farfuriile pe masa sau sa amesteci tu in sosurile ei. In bucataria altuia, ca si-n suflet, e de umblat cu grija, ca de-ti deschide calea, e semn de mare incredere.

Si ce lucru frumos si incantator e cand se aduna femeile la gatit. Sfaturi si indemnuri rostite cu voci calde zboara de colo-colo, in timp ce mainile dibace nu stau o secunda. Acum se rostesc taine bine pastrate din mama-n fiica si se dezvaluie retete de familie si ingrediente secrete. Un strop de ulei bine turnat aici, doua firicele de busuioc aruncate acolo, o mana de cimbru proaspat pentru ciorba de fasole cu afumatura. Toate acestea in timp ce, din sufragerie, se aud voci apasate de barbat, animate de miresmele tot mai imbietoare, dinadins parca scapate din bucatarie.

Cu atatea maini iscusite, treaba nu e grea deloc. O supa facuta pe fuga si o carne rumenita rapid pot fi multumitoare. Dar cand esti cu oameni dragi, dupa atata iarna si odihna, parca nu-ti vine sa te lasi doar pe-atat.  Daca aveti nevoie, noi sarim in ajutor si va propunem un preparat domnesc si impunator intre toate bucatele, din carne frageda de curcan invelita cu grija in felii gustoase de bacon. Iar pe post de garnitura, musai sa fie chiar primavara, cu ale sale verdeturi si cruditati, scaldate in ulei si otet balsamic intr-un castron mare cat o zi de Post.