Price:
$
Menu:
Author:
Spornic

Ingrediente:
ALUAT: 500 g faina, 250 ml lapte caldut, 25 g drojdie proaspata, 80 g zahar, 2 oua, 60 g unt, coaja rasa de lamaie, un praf de sare.
UMPLUTURA: 400 g branza dulce de vaci, 180 g zahar, 2 oua, 3 linguri rase de gris, 1 plic zahar vanilat, coaja rasa de lamaie sau portocala, sare, ulei de floarea-soarelui pentru uns tava, 1 galbenus de ou + 2 linguri de lapte pentru uns placintele.

De la bun inceput, tanti Nina a tinut sa imparta cu noi din ce-a invatat ea cand a plamadit prima placinta dospita: toate ingredientele se scot de la rece cu o ora inainte sa inceapa treaba. Untura sa fie moale, laptele, caldut si ouale proaspete, neaparat de tara.

Faina cernuta intr-un vas cu toarte (vailing, cum i se zice in Ardeal), se scobeste in mijloc si se adauga drojdia altoita dinainte cu o lingura de zahar. Se toarna putin cate putin laptele lasat doar 1 minut pe soba, sa fie usor caldut.

Mancarea cea mai buna se face cu mana, zice Buna Nina in timp ce-si sufleca o maneca si incepe sa framante bland, dar hotarat. Cand s-a legat oarescum, azvarla 2 oua, untul moale, zahar, sare si nitel ulei esential de lamaie, nu la sticluta, ci sub forma de coaja rasa. Framanta strasnic la aluat, cu ambele maini, pana-l oboseste de tot si nu mai opune niciun fel de rezistenta. Abia acum il lasa la dospit, langa soba, si-l mai verifica dupa o ora.

La umplutura de branza, nu-i nevoie de mare mestesug. Ingredientele se pun laolalta intr-un castron incapator, se omogenizeaza si se da la rece.

Aproape 2 ore a tot crescut aluatul, mandru nevoie mare, vreme in care tanti Nina recita versuri si anecdote cu haz: “Doamne, nu-l mai inmulti, ca n-am in ce-l goli”. Rastoarna aluatul pe masa dichisita cu faina si incepe sa rasuceasca facaletul pana-i iese o foaie subtire, pana intr-un centimetru.

Foaia se taie in patratele (vreo 15-16 buc) si se pune cate o lingura de branza dulce in mijlocul fiecarei insulite de aluat. Impacheteaza branzoaica, lipind in centru cele 4 colturi. Le randuieste pe toate intr-o tava unsa cu ulei si le mai lasa acolo inc-o ora, la dospit.

Folosind o pana de gasca, unge branzoaicele cu un amestec de lapte si galbenus de ou si le coace vreo 30 de minute la foc maricel. Cam 180°C in cuptorul de aragaz. Ce iese din cuptor, deliciu se cheama si-aduna toti nepotii in jurul tavii, sa-si friga degetele de pofta si nerabdare.

Facebookgoogle_pluspinterestby feather

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *