Price:
$
Menu:
Author:
Spornic

Inele de aur mari cat inima bucatarului,  mustind de smantana si gem acrisor, fac deliciul celor mai pretentiosi gurmanzi. Ce mai, au innebunit turistii dupa atatia papanasi prajiti. Abia invata sa pronunte “papanash” si devin complet fermecati de aceste comori gastronomice.

Unii le spun papanasi oltenesti, altii nici nu discuta, “ii limpede ca-s moldoveniesti” si disputa nu da semne de incheiere. De asta data, Ardealul sta cuminte, ca papanasii lui sunt fierti si “o tzara” mai putin consacrati.

Ingrediente: 400 g branza de vaci, 2 oua, 60 g faina, 100 g gris, 200 g smantana, 200 g gem, 200 ml ulei Spornic Premium, 1 pliculet zahar vanilat.

Cumparati o branza buna de vaci si scurgeti-o de zemuri. Luati un castron si amestecati cele mai blande ingrediente – branza, ouale, zahar vanilat, grisul – si mangaiati-le cu degetele pana devin totuna. Turnati faina treptat si usor, ca o ploaie marunta de toamna, continuand cu dansul ingredientelor, pana se formeaza un aluat usor de modelat.

Impartiti aluatul in puiuti mai mici, dupa urmatoarea “ecuatie”: 6 cerculete mari, 6 cerculete mai mici si 6 bilute mititele. Modelati aluatul cu rabdare, caci din micile piese de puzzle vom construi, la final, turnul maiestuos al papanasului.

Toate bucatile de aluat se incing la treaba, in fierbinteala uleiului de floarea-soarelui. Intoarceti-le cu grija pe toate partile pana prind drag de uleiul auriu si ii fura din culoarea eleganta.

Scoateti papanasii pe un pat moale de servet absorbant si lasati-i sa se reculeaga. Alegeti un platou alb, montati inelul cel mare de aluat in mijlocul caruia adapostiti o lingura de smantana si gem. Acoperiti cu inelul mai mic si umpleti iarasi miezul cu smantana si gem.

La final, montati biluta, ca un apogeu dulce si inveliti papanasul in cele doua creme inseparabile: smantana si gemul de ce vreti voi. Bucatarie romaneasca la cel mai dulce-aromat nivel.

Facebookgoogle_pluspinterestby feather

One thought on “Papanasi prajiti”

  1. gheorgheSays…
    Replied on

    ce bine arata pota buna.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *