Price:
$
Author:
Spornic

Ingrediente:
Aluat: 500 g faina, 200 g unt, 3 linguri zahar pudra, 2 plicuri zahar vanilat, 1 varf de cutit sare, 3 linguri apa
Umplutura: 1 kg prune, 2-3 linguri zahar in functie de dulceata fructelor, 1 lingura cu varf scortisoara, 3 linguri pesmet, optional: ou pentru uns.

Stiti si voi, aluatul fraged se prepara cum nu se poate mai simplu. Faina se pune intr-un castron alaturi de zaharul pudra si cel vanilat, sarea si untul proaspat scos din frigider si taiat cubulete. Amestecati cu mana sau la robotul de bucatarie pana se omogenizeaza ingredientele si rezulta un aluat nisipos, sfaramicios. Atunci e timpul sa adaugati 3-4 linguri de apa, cat e nevoie pentru a inchega aluatul. Framantati foarte putin (altfel se intareste aluatul) si formati o bila pe care o acoperiti cu folie alimentara si o dati la frigider.

Curatati blatul de lucru si luati mandrele prune, si mai taricele, dar si moi si zemoase. Le scoateti samburii si taiati fiecare jumatate de pruna in doua. Daca-s prunele mai mici, lasati jumatatile intregi 🙂

Le puneti intr-un castron si le stropiti cu zahar, atat cat este nevoie, in functie de dulceata fructelor, cu scortisoara si cu o lingura-doua de pesmet. Dati-le timp, cam un sfert de ora, sa-si mai lepede sucurile.

Pana atunci, scoateti aluatul din frigider si-l intindeti (cam trei patrimi din el) intr-o tava. Sa nu fie cea mai mare pe care-o aveti, dar puteti folosi cu succes o tava incapatoare de tarta. Presarati 2-3 linguri de pesmet. Prunele vor lasa destul de multa zeama si nu vrem sa transformam prajitura intr-un crumble (adica o placinta fara baza de aluat, formata dintr-un amestec de fructe cu zahar, acoperit cu firimituri de aluat fraged). Daca aveti prin casa niste miez de nuca ramas de nu-stiu-cand, oferiti-l prajiturii noastre, sa capete toate texturile minunate ale toamnei.

Aluatul ramas se intinde, se taie fasii sau se decupeaza in forme de frunze, se asaza peste placinta si gata. Cuptorul sa fie preincalzit la 180°C, prajitura sa stea acolo aproximativ 1 ora. Cu 10 minute inainte de final o puteti unge cu un ou, s-arate chiar ca o prajitura domneasca. Aluatul devine moale dupa cateva ore, asa ca ideal ar fi sa pregatiti prajitura cu o zi inainte. Doar pentru cine reuseste sa nu se-atinga de ea pana a doua zi.

Facebookgoogle_pluspinterestby feather

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *